Psihologia şpăgii

Constatând rezultatele momentane ale poll-ului din dreapta (pe care vă rog să nu il treceţi cu vederea) m-am hotărât să scriu câte ceva despre marele cancer al societăţii româneşti, şpaga. În literatura de specialitate (bloguri, ziare) conceptul de şpagă este întâlnit sub diverse forme (mită, bacşiş, ciubuc, paşalâc. ciumbuşluc, caş, caşcaval, cash, urda, telemea, lapte, kefir, parmezan, verde, alb, roşu, şi cel mai important: etc.). Opinia mea este că nu şpaga este problema fundamentală, ci perpetuarea ei. Problema este percepţia românilor despre şpagă şi anume ca o condiţie sine qua non a reuşitei în societate. Am comparat fenomenul corupţiei cu o formă de cancer pentru că acest fenomen poate ajunge să cuprindă întreg ansamblul social românesc. Nu zic că alte state nu înregistrează cazuri de corupţie, dar acestea in general nu influenţează direct cetăţeanul.
Putem clasifica fenomenul corupţiei în doua tipuri: la nivel înalt (mita) şi la nivel jos (şpaga), în funcţie de scop, suma de bani dată ca mită şi prejudiciul adus statului. Opinia mea este că în toate statele se înregistrează acte de corupţie la nivel înalt (prejudicii mari aduse la nivelul bugetului statului). Unde exista interese, si capitalismul exacerbează interesele, acolo exista corupţie. Interesele unde intervine mita sunt în general cele fianciare şi care ţin de justiţie (plecând de la o faptă care implică manevre financiare gen spălare de bani, deturnare de fonduri, evaziune fiscala, bagat în buzunar, fugit cu banii de la Caritas, mers cu benzina luată din bani publici la munte şi la mare, ş.a.m.d.). Nu vreau să susţin regimurile socialiste, dar ori nu m-am documentat destul, ori nu văd în ce circumstanţe s-ar da mită la nivel înalt, ori nu s-a dezvăluit vreun fenomen major după 89. Cert este că din punct de vedere logic, capitalismul pune bani grei în mainile unora, şi aceştia devin din ce în ce mai dispuşi să apere acei bani (şi să facă mai mulţi) pe căi mai mult sau mai puţin la limita legii. Pot să vă asigur că darea de mită nu a apărut la noi.
O altă poveste apare când discutăm despre corupţia la nivel jos (unde se aduc prejudicii mici statului sau nu de aduc deloc). Este numită la nivel jos pentru că influenţează direct bugetul cetăţeanului, la modul că îi dispar bani din buzunar când trece pe la spital, pe la primărie, când se mai întâlneşte cu poliţaiu, etc. Ca să nu zic că nu m-am documentat deloc, l-am întrebat pe colegul meu de cameră* dacă în SUA se dă şpagă la poliţişti. A zis că nu e voie, poate să iasă foarte urât la tentativă, că de acceptat clar nu o să accepte. La noi, în România, e altă poveste.
Unele forme de şpăguială sunt utile pentru ambele părţi care pun mâna pe ban. Spre exemplu la tren: e convenabil să dai la naş şi pentru călător şi pentru naş. Cine pierde? păi a treia parte care nu pune direct mâna pe ban: CFR (deci statul). Aceeaşi situaţie şi la şpaga pentru evitarea amenzilor contravenţionale (care oricum este o prostie: mai bine nu plăteşti amenda şi nu se întâmplă nimic). De fapt toate formele de şpagă sunt bune pentru partea care primeşte. Dar ce facem cu banii care îi dam la medic şi la funcţionarii publici. Aceia sunt bani daţi pentru ca receptorul şă îşi facă meseria. De fapt şi medicul este un fel de funcţionar public, pentru că mă voi referi aici la medicii din sistemul public de sănătate.
Cică românii dau bani la doctor ca să fie trataţi bine la operaţii. Atenţie! nu am zis "să fie trataţi mai bine". Deci românii cred că daca nu dau şpagă, doctorul o să facă voit o treabă proastă. Nimic mai fals, şi argumentul este simplu: la doctor se dau banii după intervenţie. Deci românul poate scăpa foarte uşor fără să dea bani. Merge la operaţie şi pleacă. Ce poate să faca doctorul? Nimic. Să nu mai amintesc că se da spagă separat la asistente şi la anestezist. Deci cum pot românii să creadă că dând şpagă vor primi un tratament mai bun? Mai mult, din moment ce cred în principiul acesta, de ce nu se duc direct la o clinică privată, unde nu plăteşte Casa de Asigurări, ci direct pacientul, acesta beneficiind implicit de condiţii mai bune. Problema nu este că azi se dă şpagă la spital, ci că şpaga o sa se dea şi mâine şi răspoimâine, pentru că este perpetuată de unele mentalităţi.
Cât despre sisteme, cred că cel comunist a văzut mai multă corupţie la nivel jos decât cel capitalist. De ce? păi dacă economia capitalistă pute banii în mana unor oameni, comunismul pune gestionarea resurselor în mainile unor oameni. Spre exemplu nişte bani să îţi păstreze doamna Marieta de la carmangerie nişte carne bună. De aceea statele care sunt acum în tranziţie (pentru că tranziţia României nu s-a încheiat cu intrarea în UE) au mari probleme legate de corupţie, pe ambele nivele.

*colegul meu a locuit un an în SUA

Şmecherie

Este vorba despre mineriade, şi despre niste informaţii proaspete.

Priviţi acest montaj:

Deci aici vedem clar cum Iliescu felicita minerii pentru acţiunea lor. Minerii au "pus mâna pe sapă" şi au refăcut nuştiu ce spatiu verde. Când luau pauză de ţigară mai cafteau câte-un student sau intelectual. Vă imaginaţi câtă imbecilie a fost atunci? Dacă Trotski trăia pe vremea aceea si era văzut de proletari probabil era caftit că avea barbă şi ochelari. O manifestare populară de strada "ignora opţiunea poporului". Poporul ignora poporul. Sau săracii folkişti chiar erau fascişti. Minerii primesc suport de la Poliţie, care ţin de Ministerul de Interne, care face parte din Guvern, care este o instituţie a statului România. Iauzi, minerii devastează sediile partidelor aflate în opoziţie (adică toate mai puţin FSN, condus de Ion Iliescu). Armata nu se implică, că doar minerii nu încălcau nici o lege, bătaia organizată fiind aparent legală.
"This is democracy, Iliescu style" este o expresie care catapultează România direct în lumea a treia.

Şi acum, informaţiile proaspete:
http://www.romanialibera.ro/a148519/ion-iliescu-scapat-pentru-sangele-varsat.html

Câţi ani?

Da, este altă opinie cu privire la cât de multe ştiu românii despre politică. Unii au impresia că parlamentarii nu trebuie să se certe între ei (nu mă refer aici la disputele cu caracter personal, chiar daca acestea pot emana din dezbaterile parlamentare). "Până la urmă ce tot atâta palavrageală?" ar spune Average Ion. Românii aparent nu înţeleg ideea fundamentală a consensului în democraţie (în schimb îşi permit replici de genul "V-a prostit democraţia"). Asta vine ca o continuare a tradiţiei noastre ca popor, popor care, dupa vremea Renaşterii (în Europa de vest, că noi trăiam ca în evul mediu timpuriu), a avut întotdeauna fie o entitate politică de care asculta, fie un model bine definit pe care trebuia sau era forţată să îl imite cât putea de bine (imperiul Otomat, Europa de Vest, URSS, UE). Opinia mea este că libertatea nu este pentru toata lumea; unii chiar nu realizează cât de nedemocratic gandesc.
Spre exemplu, am auzit involuntar în minunatul troleu 69 o replică cu privire la parlamentari: "Ce tot atâtea partide, ca ele nu ştiu decât să se certe". Vina este şi a fostului regim, care a încercat nu numai distrugerea oricăror viziuni democratice pe care le aveam ca naţie, dar a şi împiedicat renaşterea lor în perioada hegemoniei comuniste. Neagu Djuvara a spus că atunci când s-a întors în România (anii 90) a găsit altă naţie. Din moment ce după 20 de ani de democraţie aud afirmaţii atât de deplasate, singura concluzie aparentă este că fostul regim a fost extraordinar de puternic în educarea populaţiei. Dar nu cumva a trecut cam mult timp de la căderea lui? Păi au trecut 20 de ani, iar regimul comunist a durat 41 de ani. Din moment ce românii încă nu înţeleg baza democraţiei, este absurd să predindem că au noţiuni cu privire la tipul regimului politic românesc.
Este clar că majoritatea românilor nu posedă noţiuni cu privire la sistemul de separaţie a puterilor "supt" care trăiesc. Asta s-a văzut cel mai clar la episodul suspendării lui Traian Băsescu. Amintiţi-vă că unii pe la televizor spuneau "eu nu înţeleg ce atâta scandal, e o procedură perfect constituţională". Deci avem persoane care se miră de faptul că se crează circ dintr-o procedura în primul rând legală şi în al doilea rând normală. Vedeţi voi, românii au rămas cu ideea aia veche cum că preşedintele chiar e "şeful" statului, adică el e cel mai şmecher şi nimeni nu îl trage de perciuni. Aici nu îndrăsnesc că afirm că poporul român nu cunoaşte noţiunea de suveranitate populară, pentru că totuşi a trăit atâta timp în Republica Populară Română, a auzit foarte des "Ceauşescu şi poporul", ş.a.m.d. :).
O altă problemă la români sună cam aşa: "Ce fac, dom'le, Băsescu şi (cu) Boc la Cotroceni?". Românii nu înţeleg că preşedintele trebuie să acţioneze ca un arbitru între puteri şi între partide, mediind eventualele conflicte. Dacă preşedintele este unul pasiv, măi dragă române, nu îţi convine că cica ia salar şi nu prestează. Însă dacă şeful statului este activ şi se implică în guvernare, românul crede că este "sforarul ţării" sau mafiot.
În concluzie, această opinie generală nu poate fi generalizată, şi sunt conştient că unele aspecte nu se pot aplica nici măcar unui sfert din populaţia ţării, dar sunt de părere că însuşi existenţa ideii trebuie să ne dea de gândit.

The Crysis of Credit Visualised

Nu pot aprofunda fenomenul din perspectiva sa tehnică pentru ca nu am noţiuni financiare temeinice, dar nu pot sa nu postez clipul acesta, dintr-o oarecare solidaritate cu adeptii teoriei conspiratiei (grup din care cu toţii am făcut parte la un moment dat) dar şi pentru o mai bună înţelegere a noţiunii. Aparent suntem în criză, televizorul trăncăne, o integrăm în tot felul de bancuri despre femei şi RATB, dar cât de mult o simţim?

http://vimeo.com/3261363

Constituţia

Studiind recent un text despre Constituţia României şi reviziurea acesteia (Ioan STANOMIR, După 1989) am hotărât să scriu câte ceva despre actul fundamental, şi anume recepţia acestuia de către cetăţeni. Myessayspace promite cat de curând un sondaj de opinie despre cunoştintele românilor ordinari cu privire la Constiuţie (am pile la sociologie), poate chiar şi un interviu cum erau la Cronica Cârcotaşilor gen întreb oamenii de pe stradă ce ştiu despre Constituţie (am pile şi la regie)
Să nu care cumva să creadă cineva că eu traiesc in lumea mea şi ma astept ca tot românul să stie ce prevede fiecare alineat. Bineînţeles că nu toţi sunt jurişti. Nu asta e ideea centrală a opiniei mele. Problema e că românskii nu cunosc practic ideea generală a constituţiei. Să ne imaginăm următorul scenariu:
Ion deschide Constituţia... citeşte primul articol. Se întreabă de ce este Constituţia atat de importantă. Că doar toţi prietenii lui ştiu că România este stat naţional, başca a auzit şi de la ta'su că suntem republică populară şi democrată. Apoi corelează acest lucru cu o ştire TV despre Curtea Constituţionala. Hehe.. ce uşoară o fi politica..

Opinia mea este următoarea: Românii habar nu au ce face constituţia şi de ce este pusă. Vreau să amintesc doar că Rusia a avut prima Constituţie democratică în 1993. Nu cumva se corelează acest fapt cu regimurile de acolo? Ba da. Tarii nu au acordat nici o constituţie poporului, au putut să se afunde în autocraţie o buna perioada de timp. Revoluţia din februarie la fel... nexam. Apoi regimul socialist a facut el o constituţie, dar ceva imi spune ca doar pentru a-şi conferi un plus de legitimitate. Nu mă pronunţ cu privire la constituţia lor din 1993 pentru că nu sunt expert, dar din punct de vedere al circumstanţelor sale, ar trebui să fie una democratică (probabil).
Până la urmă Constituţia nu trebuie tratată ca o lege oarecare numărul xxx (porno, ştiu) din 1991. Este numită lege fundamentală pentru că uneori nu funcţionează ca o normă, ci este o colecţie să zicem de linii generale care stau la fundaţia regimului nostru. Constituţia este un fel de contract social între cetăţeni cu drepturi şi stat care va garanta acele drepturi. Automat acel stat nu poate fi autocratic, pentru că un autocrat prin definiţie încalcă drepturile fundamentale (la libertate spre exemplu). Cum putem avea un electorat performant şi interesat de viaţa publică dacă acesta nu cunoaşte pe ce este fundamentată această viaţă. În plus cum am putut supune la referendum o revizuire a constituţiei când cei care votează habar nu au ce votează (ştiu că a fost o campanie masivă de informare, dar nu s-a insistat pe ideea fundamentală a constituţiei, ci mai mult pe modificări aduse formei din 1991.
Bineînţeles că românii cred că politicienii fac ce vor. Din păcate chiar şi unii oameni de vârsta mea cred asta. Practic consideră pe buna dreptate că parlamentarii au puterea, spre exemplu să facă o lege prin care li se acorda nush ce spor că lucrează intr-o clădire construită ca monument.
Eu cred că puţine noţiuni asupra ideii de constituţie (pana şi titlul e sugestiv: constituţie vine de la constituire (a statului)) sunt de mare valoare pentru cetaţean în primul rând şi pentru viaţa politică, şi primul care trebuie să se sesizele este sectorul ONG-urilor.
În încheiere, vreau să amintesc de un clip care a circulat pe youtube şi a fost primit foarte bine:


de fapt, ideea centrală a filmului, autoritarismul (mulţi nu cred că s-au prins, doar au considerat că e bine să retrimită mass-ul) nu se rezolvă mergând la vot, ci înţelegând principalul mecanism de restricţie.

PS: Nu am vorbit despre statul de drept

Fişa postului (primului post)

Decizia de a face publice ideile personale vine în urma constatării că nu ma pot dezlipi de turmă. Toţi colegii au blog. Toţi profesorii au blog. Aparent toată lumea are blog. Realizez că posed, totuşi, un spirit de turmă oarecum raţional: deşi am fost parcă obligat de blogul unei colege, am stat o ţâră şi am cugetat.
NU ÎMI FAC BLOG PENTRU CĂ ALTFEL RĂMÂN ÎN URMA, de parcă blogul e un implant cyborg din secolul XXIV jumate, ci mi-am făcut blog pt ca 1. îl văd util în publicarea ideilor mele şi 2. nu ma costă nimic. "GREAT SUCCESS!!!!"
Totuşi, eseurile (opiniile) mele nu pot fi luate în seama de către mediul academic. De ce? Pentru că vor fi probabil hilare, eu recunoscându-mi limitele şi cruditatea ideilor. Nu că aş fi vreun Hobbes, dar recunosc că mai am mult de lucru, blogul acesta fiind un experiment personal în primul rând. Îmi place totuşi să mă prostesc: îmi atribui metafora de "diamant neşlefuit" (zambesc singur 10 secunde)
Ura şi la gara!