17 aprilie 2009

AC/DC

iar sunt în pană de idei, şi folosesc marea ţeapă a marelui concert ca oportunitate pentru a ascunde pana de idei.

Iată ce ar fi putut ieşi dacă evreii respectivi nu ar fi tras o ţeapă şi AC/DC chiar ar fi venit.

11 aprilie 2009

Ultimul Roşu

Era şi cazul să scriu câte ceva despre PCRM. Primul lucru care trebuie conştientizat este că ideologia comunistă a fost interzisă în 1991 odată cu ruperea URSS. Actualul PComuniştilorRM este, conform statulului, "succesor de drept, moştenitor al ideilor şi tradiţiilor Partidului Comunist al Moldovei." Deci aceştia se autoidentifică cu perioada sovietică, şi anume cu partea PCUS din RSS Moldova. Totuşi, să vedem de ce acesta nu poate fi comunist.
Comunismul, sau mai bine socialismul, nu poate exista în condiţii de pluripartidism. Nu ar trebui să argumentez asta, fiind de ajuns exemplul Poloniei. Mai mult, un partid comunist nu poate recăştiga alegerile dupa 4 decenii de socialism. Si să zicem că ultimele 2 alegeri din Basarabia ar fi fost câştigate cinstit de PCRM, îmi vine foarte greu să cred că românilor le-a plăcut guvernarea comunistă şi l-au votat majoritar a treia oara. O să revin la perioadele PCRM din trecut. Deci un partid comunist, pentru a se menţine la putere trebuie fie să instaureze un sistem "partid-unic", fie să trucheze alegerile cu nesimtire . Aici, PCRM nu a putut fi singurul partid, deoarece a fost interzis în 1991 şi refondat în 1994 (vorbesc de partidul comunist din Basarabia indiferent de numele său). Nu ar fi putut nici măcar aduce în discuţie statutul de "partid unic" fără să fie forţat de opinia publică să se dizolve a doua oară. Nu putea nici să "trucheze" alegerile, inventându-şi opoziţia doar pentru a nu fi singurul sportiv de pe teren, urmând să câştige cu 101%. În sfârşit nu putea să apeleze la Stalin/Armata Roşie.
Aici a fost o mişcare, trebuie să recunoaştem, inteligentă. Comuniştii au fost, după 1994, un partid de opoziţie, au căpătat putere gradual, venind la putere pe un fond aparent democratic, urmând să-şi asigure hegemonia prin preşedintele lor. Nu vi se pare că Voronin vorbeşte prea mult pentru un preşedinte ales de Parlament?, în acelaşi timp, nici măcar nu stiu numele preşedintelui german, la fel ales de Parlament. Toţi ştim numele cancelarului german, dar nimeni nu ştie cine e primul ministru în Republica Moldova. Na că am mai mai semnalat o problemă: Voronin e prea puternic pentru o republică teoretic parlamentară.
Până aici am arătat că o formaţiune politică de extremă stângă nu poate exista în condiţii de alegeri libere. Acum probabil o sa primesc o replică gen: da şi FSN era comunist, şi a câştigat. De acord, FSN a avut o orientare socialistă, dar nu spunea asta pe fată. PCRM spune că 49% din oameni au votat socialismul declarat pe faţă. Tot oamenii aceia ştiu ce înseamna 40 de ani de comunism. Mi se pare o inadvertenţă greu de crezut.
Bine, PCRM se declară un reformator al socialismului, dar nu poti reforma socialismul privatizând economia, deci practic renunţând la conceptele fundamentale de luptă de clasă şi dictatura a proletariatului.
Dacă PCRM nu este un partid comunist atunci ce este? Opinia mea: PCRM este o formidabilă maşină de menţinut diverşi indivizi în putere, şi nimic mai mult. Nu există nici o îndoială asupra competenţelor acestora. Este un partid cartel veritabil. Cu toţii ştim câte avantaje (în special băneşti) poate oferi un loc în Parlament, mai ales în condiţiile economiei libere. Mai mult, cât de prielnică este pentru unii existenţa unui preşedinte corupt, un veritabil "sforar al ţării". De fapt este bine pentru toţi cu o singură excepţie: poporul :). Românul a fost, şi va fi dacă nu trece la acţiuni şi mai drastice, marele perdant în Basarabia. Deci PCRM este un partid mafiot cu interese strict economice; toate acţiunile politice au fost făcute pentru suportul popular, ca o încercare de legitimizare. Acum când oamenii sunt în strada s-a terminat cu smecheria.
Dacă se va încerca o vărsare de sânge, Voronin va pierde în secunda doi; acesta va fi văzut ca un dictator brutal înainte de toate (mafiot, filorus, kaghebist, prafuit, comunist, şamd). Românii trebuie să îl ţină sub presiune până când cedează paşnic.

Cât despre protestele din Bucureşti, sunt foarte dezamăgit:
- Nu înţeleg de ce se flutură hartii cu stema comunistă interzisă. Oamenii care susţin ideea interzicerii PCRM nu sunt departe de comuniştii în sine. Tot ce pot oamenii să ceară sunt alegeri libere. Interzicerea unei ideologii se poate face doar în cazuri extrem de limitate (vinovăţia pentru un război).
- Nu înţeleg de ce se militează pt unirea României cu Basarabia. Acest ideal este o speranţă deşartă din moment ce România este în UE. Alipirea va însemna intrarea implicită a Basarabiei în UE, fără ca aceasta să fi îndeplinit standardele aderării.
- Nu înţeleg Noua Dreaptă.
- Nu înţeleg de ce se strigă lozinca "Noi de aicea nu plecam, nu plecăm acasă, până nu vom câştiga Basarabia noastră". Aceste cuvinte se rostesc în cadrul unui meeting care are autorizaţie din partea Poliţiei până la ora 22:00. Vă imaginaţi, cred, cât de penibil este să susţii că nu vei pleca acasa, iar peste 10 minuteg, libertate, şi bagi steagurile în portbagaj şi să pleci acasa.

08 aprilie 2009

Noua Dreapta: impresii

Mare meeting în faţa TNB. După cum bine ştiţi, un grup de oameni s-au adunat să scandeze lozinci pentru a îşi manifesta solidaritatea faţă de românii de peste Prut. După cum la fel de bine sper că ştiţi, Noua Dreapta s-a afişat "la stradă", fluturând steagul verde langă tricolor.
Penibilul intervine la sonorizare. Stăteam vis-a-vis, la fântână si vorbeam cu nişte prieteni. Se auzeau două megafoane: unul la care se auzeau răguşit doar slogane şi unul la care din când în când mai puteai auzi cateva cuvinte. Primul era de la "standul" Noua Dreaptă.
M-am dus să vorbesc cu cineva de acolo, să aflu şi eu de ce se poartă ca nişte copii, acoperind sunetul care se auzea din faţa teatrului naţional cu lozinci repetate şi nimic mai mult. L-am întrebat pe băiatul care flutura steagul verde, dar a spus ca el e doar un simplu membru şi nu este în măsură să discute despre acţiune. Îl întreb "bine, da tu practic de ce eşti aici?", şi primesc acelaşi răspuns. În final îl întreb de ce acoperă cu megafonul lor megafonul celor din spate în mod sistematic şi repetat, la care mă îndrumă către un coleg, aparent mai mare în grad. Ăla începe prin a spune că este "protestul lor", prin asta înţelegând probabil că "ei au fost primii". Respectivul malac m-a întrebat dacă am culoare politică, fiind surprins când a aflat că nu am, dar nu simpatizez cu "mişcarea lor". Mă îndrumă rapid către site-ul lor, dar a rămas din nou surprins când a aflat că îl ştiu. Am fost întrebat de ce nu simpatizez mişcarea lor, la care am răspuns că sunt deist şi chiar daca as fi creştin nu aş crede că Dumnezeu a făcut un "neam" superior şi alt "neam" inferior.

Şi acum câteva citiri din doctrina Noua Dreapta, mai precis secţiunea nr.2: despre ordinea socială (
http://www.nouadreapta.org/doctrina.php)

"Organizarea colectivitatilor umane depaseste puterea de intelegere a omului. Ea este opera lui Dumnezeu."

"Exista si o ordine ierarhica, un raport de subordonare intre individ, neam si Dumnezeu. Fiecare dintre entitatile inferioare devine mai vie, mai rodnica, mai stralucitoare, in masura in care participa la realitatea de ordin superior si, dimpotriva, cu cat una din ele se inchide mai mult in sine, devenind mai egoista, cu atat si vitalitatea proprie se ofileste."

"
În loc de aceasta orientare inteleapta, Eurpoeanul a preferat un salt in necunoscut. Dumnezeu a fost izgonit intr-o sfera mai abstracta de preocupari, facandu-l oarecum raspunzator de lipsurile organizatiei medievale, iar omul s-a declarat pe sine insusi atoatestiutor si unic plasmuitor al destinului sau. Renasterea este o trecere de la extrema Divina la extrema umana a relatiei individ-neam-Dumnezeu. Individul sfarama cadrul ingust al randuielilor medievale, dar, in frenezia eliberarii, nu observa ca s-a proiectat dincolo de sfera armoniilor supreme." - Cât de progresistă poate fi Noua Dreaptă dacă aceasta consideră că trebuia să rămânem în Evul Mediu ( pentru că era mai bine decât în Renaştere şi tot ce a urmat), unde apropo, Biserica putea arde pe rug pe oricine fără nici un fel de dovadă.

"Cultura n-ar fi posibila, daca pamantul ar fi populat de o umanitate nediferentiata etniceste. Cultura este un produs al geniului national, o proiectie a lumii de visuri, idealuri si aspiratii ale unui popor." Doamne Sfinte Maica Precista....

"Stadiul de desavarsire sociala se masoara dupa progresul ce l-a facut relatia individ-neam-Dumnezeu in viata unui neam. Increstinarea lumii aduce cu sine si armonia sociala. De la venirea lui Christos in lume, cursul istoriei a fost conceput de intelepciunea Divina sa devina un imens fluviu de dragoste..."

Ca să închid paranteza, a fost surprins că nu cred în făurirea ordinii sociale de Domnul Dumnezeu. După ce l-am şocat de trei ori m-a rugat să iau legătura cu cei din faţa TNB să oprească ei discursurile diverşilor oameni care aveau ceva de zis mai mult decât repetarea a 4 cuvinte de 10 ori. Am plecat cu un gust acru care încă persistă dupa 3 ore. Discuţia cu şeful, dar mai ales cea cu cel care flutura steagul şi nu ştia de ce face asta mi-a confirmat dubiile pe care le aveam cu privire la "legionăraşi". Nu a fost meetingul lui, ei au apărut după câteva ore de la începerea activităţilor pentru a lua faţa acestora. Şi-au pus strategic bannerele şi au fluturat steagul la stradă, să pară că ei au organizat totul şi că ei sunt cei care apără neamul şi susţin interesele acestora. Capital politic. Cine ştie când se coagulează şi ăştia ca FSN-ul şi apar la vot. Şi ca să umplu parahul, priviţi ce scrie aici:
"Noua Dreaptã se solidarizeazã cu revolta anti-comunistã a tinerilor din Chisinãu si sustine neconditionat actiunile initiate de studentii basarabeni din marile centre universitare din România.". Deci clar ei "susţin", asta însemnând că se alătură celor care au început. Acţiunea de acoperire a celor care chiar aveau ceva de spus cu sloganuri foarte simpliste, niciunul îndreptat împotriva lui Voronin ci doar împotriva comunismului ca regim politic (PS: ştim toţi cât de "comunist" este regimul de la Chişinău) mi se pare de-a dreptul puerilă.
Noua Dreaptă este o organizaţie în ascensiune, dar sunt sigur că nu va avea niciodată sprijinul şi respectul pe care l-au avut legionarii, nici din partea maselor şi nici din partea intelectualilor.

03 aprilie 2009

Viziune de viitor

Pronosportiştii blogului OPINII anunţă că, după calculele lor, hitul verii '09 va fi Sexy Brăileanca - Pui de Crevedia


Ridicarea lui Becali

Mare problema în societate.
Cum adică bă, lu Becali i se fură maşina şi tot el e ridicat de mascaţi (de fapt el a condus un mascat la poliţie, că a vrut să meargă cu maşina personală şi a fost nevoie de un poliţai şă stea pe scaunul din dreapta să nu care cumva să dea Becali bir cu fugiţii). Interesantă este chestiunea mulţimii. Românaşii erau tare furioşi pe poliţie, că de ce îl iau că e nevinovat.
Deci chestiunea e asa: niste hoţomani i-au furat maşina lu Becali. Becali nu a făcut plangere la poliţie, că nu e eficient şi nu rezolvă nimic, şi a ales să-şi facă singur dreptate (contract social? :)). Becali a folosit terenul în avantajul său, fiind antrenat de mic să observe toate zonele strategice din Pipera în cazul unui atac de gherilă. După ceva timp eforturile candidatului la Palatul Cotroceni au dat roade: hoţii au sosit pe tavă. Atunci, Becali a hotărât că respectivii hoţi de cai să fie pedepsiţi, că şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu, păcătoşi spurcaţi atinşi de satana din Stefan cel Mare, etc. I-a închis pe oţi, le-a dat o scatoalcă, două că au îndrăznit să umbe la maşina boierului şi i-a forţat să declare că au furat, deci implicit au "poftit la maşina aproapelui", încălcând porunca a VIII-a şi a X-a din Decalogul lui Moise şi Codul Penal. Declaraţiile nu le-a dus la Poliţie, din moment ce nu a dus nici hoţii la Poliţie să declare acolo, aşa cum ar face oricine într-un stat de drept, civilizat. Aici nu iau apărarea Poliţiei, care oricum nu ar fi rezolvat nimic pentru a găsi hoţii, dar din moment ce Becali a găsit suspecţii trebuia să predea ancheta organelor calificate pentru aşa ceva. Scandalul actual nu este cauzat de niste dubioşi care au dat cu jula unde nu trebuia, ci de faptul că Becali a întemniţat niste infideli.
Că şi-a făcut singur dreptate e un lucru, dar nu poţi să faci asta încălcând drepturile altcuiva, decât daca ai legitimitate pentru asta. Becali e rupt din România secolului XVII, unde fiecare boier avea dreptul să facă ce doreşte cu cei care l-au deranjat. Mi se pare normal să fie cercetat pentru privare de libertate. Până şi el a recunoscut* că oamenii săi "i-au smotocit puţin" pe hoţi. Deci legea trebuie respectată indiferent de circumstanţe. Becali vrea să transpună autoapărarea legitimă la cazuri de furt ceea ce nu este admisibil. Oamenii care au fost in faţa casei şi l-au susţinut fie sunt becalizaţi, fie nu au nici cea mai mică fărâmă de noţiune asupra legilor. Bine într-un fel Becali stă mai bine decât hoţii pentru că el e curat în ochii domnului: hoţii au încălcat legislaţia românească şi 20% din cele zece porunci, pe când boieru a încălcat doar legislaţia, care oricum e făcută de păcătoşi, arabi, fascişti şi draci; important e cât de curat esti în ochii domnului.
Şi ne mai întrebăm de ce merge ţara prost.

*
8:45 -Într-o intervenţie telefonică pentru RTV, Becali recunoaşte că oamenii săi "i-au smotocit puţin" pe hoţi. (http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/845811/Becali-in-fata-judecatorilor-VIDEO/)