Noile Ordini Mondiale

Care sunt rădăcinile acestei noi ordini mondiale atât de mult proclamată la începutul anilor 90? Încerc, prin aceasta, să arăt celor care cred că NWO (noua ordine mondială) şi proclamarea ei de către George Bush Sr. nu are nici un element malign în ea. De fapt nu o sa arăt prea mult, pentru că consider că nu are rost. Documentarele şi bruma de cărţi care vorbesc despre această noua ordine nu prezintă nici un argument care m-ar face să înţeleg că aceasta va fi dură şi de nedorit pentru cetăţean. Documentarele doar spun ca aveti grija că vine NWO, sau cel mai penibil: Acţiunea băncii X de a reduce dobânzile a adus mai aproape NWO; la care eu stau si zic... ah.. perfect. În plus, au fost în istorie prea multe noi ordini mondiale, doar ca nu au fost proclamate direct la televizor.
Căderea Imperiului Roman a fost clar începutul unei noi ordini mondiale, evul mediu. Romanii se întindeau, la apogeu, pe tot teritoriul cunoscut în zilele lor şi instauraseră, şi ei la rândul lor, o ordine. Era o ordine bazată pe ordine la propriu, la administraţie de fier dar şi la protecţia teritoriilor asuprite de romani. Deci un teritoriu era neutru, era apoi asuprit de romani care la rândul lor ii protejau de asupririle barbarilor. Căderea Imperiului a însemnat începutul unei alte ordini mondiale: dominaţia brutală a barbarilor (Dark Ages) ceea ce a însemnat oprirea aproape în totalitate a progresului omenirii pentru 700 de ani. După cum vedeţi, istoria ne arată că au fost noi ordini mondiale care au adus regres şi noi ordini care au adus progres, dar nota dominantă a noii ordini (regresul sau progresul) se poate vedea în istorie, deci automat după ce se depăşeşte acea ordine. Nu înţeleg de ce au impresia băieţii cu documentarele că noua ordine mondială post-comunistă va fi apocaliptică. Încă o dată, eu nu contraargumentez argumentele lor, pentru că nu există, ci doar mă gândesc la impressile pe care le au şi prin ce proces cognitiv le-au dobândit.
Mergând mai încolo, Pacea de la Westfalia a adus o nouă ordine mondială introducând conceptul de suveranitate statală în jocul diplomatic. Acesta este un exemplu de ordine mondială benefică pentru umanitate, pentru că urmează să cam încheie epoca medievală unde războaiele fără sens erau la ordinea zilei. Apoi Congresul de la Vienna a remodelat Europa după războaiele napoleoniene şi a satisfăcut majoritatea statelor, urmând o nouă ordine mondială care a generat perioade de pace nemaiîntâlnite în Europa.
Cele 14 Puncte ale lui Woodraw Wilson au remodelat îmcă odată ordinea mondială. Prevederile celor 14 puncte se aseamănă vag cu perioada care a început dupa 1991. Până aici vedem că chestiunile foarte importante (care produc schimbări sociale radicale, în primul rând) nu pot fi hotărâte în secret şi aplicate din sfera secretului. Aşa ceva nu prea se întâmplă. Cele 14 puncte au conturat lumea aşa cum o ştim noi (accentul pe libertatea civilă şi pe pace civilă şi internaţională). Bineînţeles că vor exista comentarii gen "da ce bă lumea noastra e liberă şi paşnică?" - bineînţeles că nu e, dar am ajuns foarte departe. Oamenii care cred că trăim într-o lume rea fie nu au noţiuni elementare de istorie, fie au o problemă cu măsurile. Nu zic acum nici că trăim într-o lume bună, dar per ansamblu este mai bună ca acum 2-3 sute de ani, deşi are şi elemente negative care nu se găseau înainte. Apoi am putea zice că încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial a adus un NWO, dar cred că un exemplu mai bun este Planul Marshall. Acesta a creat discrepanţele şi diferenţele care au stat la baza războilul rece. Planul Marshall a făcut din Europa de Vest o zonă prosperă aproape peste noapte. Blocul sovietic nu a putut egala vestul pentru că URSS a ieşit ruinată din conflagraţie. Dar războiul rece a fost o nouă ordine mondială, a fost proclamată direct de Churchill când a adus conceptul de Cortina de Fier, şi s-au înţeles rapid care sunt atributele acestei noi ordini mondiale.
Şi acum ajungem şi la punctul intrigant. După încheierea Războiului Rece prin implozia URSS-ului bineînţeles că vechea ordine mondială trebuie să facă loc noii ordini mondiale. Niciodată documentarele conspiraţioniste nu vor spune nici măcar unde era Bush şi în ce circumstanţe vorbea despre o nouă ordine mondială. Pot să jur că acesta nu avea, ca nici un om de altfel, idee despre cum va arăta lumea fără comunism; proclamarea NWO este doar un act logic menit să accentueze faptul că "the Evil Empire" a dispărut şi SUA a rămas singura superputere. Asta nu înseamnă (deşi sunt conştient că conducerea SUA nu este în totalitate onestă) că SUA va domina lumea pe ascuns şi îşi va instaura hegemonia pe nesimţite. NWO nu înseamna decât că lumea se va schimba, dar după cum am arătat, schimbarea poate fi pozitivă sau negativă din perspectiva cetăţenilor. Înclinaţia savanţilor conspiraţionişti să lege absolut orice eveniment major de NWO este cel puţin dubioasă. Şi mai e o perspectivă: cum pot acei oameni să descopere tot timpul, mai precis constant (pentru că scot documentare pe bandă rulantă) lucruri despre care spun că sunt secrete. Adică avem un om fără nici un fel de forţă fizică mai mare decât proprii pumni, intuiesc că fără foarte mulţi bani dar cu un mare prestigiu în rândul populaţiei care aduce sistematic secrete. Aceste secrete aparente sunt ale celor mai mari bancheri care au o putere infinit mai mare fată de acest om. De mirare... Apoi se pune problema că cei care nu cred în conspiraţii sunt prea îndoctrinaţi. Ţin să menţionez că şi conspiraţiile pot manipula/îndoctrina la fel de bine ca varianta oficială a unor poveşti. Conspiraţia în sine a fost ridicată la rangul de doctrină.. deci aveţi grija ce credeţi.

Istorie: Conflictul din insulele Falkland (Malvine)

Am ales acest conflict deoarece este unul foarte interesant din perspectiva declanşării (dispută de 200 de ani, Marea Britanie trimite soldaţi pentru 2500 de cetăţeni), din perspectiva finalului (nimeni nu credea că Marea Britanie va recâştiga teritoriul) dar şi a viitorului (recurenţa conflictului, inexistenţa păcii pozitive).

Nu voi intra adanc în discuţia despre cele patru susţineri de suveranitate ale insulei (Franţa, Spania, Argentina şi Anglia), ci voi trasa succint disputa dintre Argentina şi Anglia deoarece aceasta este cea mai relevantă pentru evenimentele din 1982. Spania îşi retrage suveranitatea în 1811 practic lăsând arhipelagul liber. Colonelul David Jewett ridică steagul Argentinian în 1820, asigurând insulele ca posesiune a statului american (steagul Provinciior Unite ale Americii de Sud - fostul nume al Argentinei). ca urmare a dreptului natural. Acesta era comandantul fregatei Heroina; nava sa a fost nevoită să ancoreze la aşezarea care va fi numită mai târziu Puerto Luis de colonizatorii argentinieni. În 1833 Anglia trimite nave şi recapturează insulele; îşi menţine suveranitatea până în aprilie 1982.

În 1981 în Argentina vine la putere Leopoldo Galtieri şi instaurează o dictatură militară. Statul mergea prost din punct de vedere economic şi acesta a încercat să ofere argentinienilor un motiv de bucurie prin recapturarea insulelor. Acest lucru i-ar fi acordat acestuia o oarecare legitimitate şi popularitate. Conflictul în sine a fost unul oarecum inimaginabil, pentru că Insulele Malvine (asa cum le numesc argentinieii) erau posesiuni ale Coroanei Britanice de mai bine de 150 de ani. Argentinienii doreau Malvinele, dar se credea că nu vor acţiona militar. A fost destul un militar la putere pentru ca acest conflict latent să iasă la suprafaţă. Pe 2 aprilie o brigadă de argentiniană a capturat capitala Stanley, trimiţând guvernatorul arhipelagului în Marea Britanie.

Locuitorii insulelor Falkland sunt cetăţeni britanici şi doreau să rămână aşa. Acest lucru în principal (deşi nu este singurul) a făcut-o pe Margaret Thatcher să trimită trupe şi nave în Atlanticul de Sud-vest. Conflictul este interesant deoarece ambii conducători ai statelor beligerante l-au văzut ca un mod de a îndulci spiritele de acasă. Şi Marea Britanie avea probleme economice, era în recesiune. Era un bun moment de a trezi patriotismul în cetăţeni. Deşi a fost un conflict minor, acesta a fost invocat cât mai des, uneori pentru a face oamenii să uite de probleme mult mai tangibile. Argentinieii au fost extrem de bucuroşi când au auzit că steagul lor flutură încă o dată în Malvine. Galtieri a comis cea mai mare greşeală a “mandatului” său: a subestimat-o pe Thatcher. Aceasta a acţionat rapid trimiţând trupe.

Nu voi intra în detalii militare deoarece consider că nu sunt relevante pentru lucrarea mea, dar trebuie să spun că Argentina avea un imens avantaj strategic. Aceasta putea mobiliza întreaga sa armata şi aviaţie, pentru că foarte aproape de zona de conflict. Anglia avea doar doua portavioane. Tocmai acest avantaj strategic al Argentinei a făcut foarte curios deznodământul conflictului. S-a încercat o metodă diplomatică dar nici o tabără nu a cedat, nici măcar la presiunea ONU. La 30 aprilie se epuizase orice speranţă la o asemenea soluţie. Nu se declarase război, dar acesta părea inevitabil. Marea Britanie reuşeste să captureze în final Stanley cu mult efort. Partea militară a conflictului nu a avut nimic spectaculos, a fost o confruntare a superiorităţii numerice şi strategice versus putere tehnologică şi ingeniozitate tactică.

Conflictul nu s-a rezolvat nicidecum cu o pace pozitivă. Cel mai bun exemplu este că statul Argentinian nu a acceptat trupurile neînsufleţite ale soldaţilor săi. Aceasta a cerut ca ei să fie îngropaţi în Malvine, încă susţinând că acestea sunt pământ Argentinian. Trebuie totuşi menţionat că invazia din 1982 a fost un model nereuşit după ocuparea engleză a insulelor din 1833. Pe de o parte Argentina ar avea drept asupra teritoriului ca spaţiu, dar Marea Britanie are legitimitate deoarece pe acel teritoriu trăiesc cetăţeni săi. În concluzie această ultimă invazie a unui teritoriu englez nu a pus capăt disputei teritoriale, ci doar regimului lui Leopoldo Galtieri. Personal, cred că acest scenariu va fi reperat, chiar dacă astăzi avem un soldat britanic pentru fiecare doi cetăţeni, şi este doar o chestiune de timp până când va veni cineva care va reaprinde pasiunile argentinienilor.