Istorie: Conflictul din insulele Falkland (Malvine)

Am ales acest conflict deoarece este unul foarte interesant din perspectiva declanşării (dispută de 200 de ani, Marea Britanie trimite soldaţi pentru 2500 de cetăţeni), din perspectiva finalului (nimeni nu credea că Marea Britanie va recâştiga teritoriul) dar şi a viitorului (recurenţa conflictului, inexistenţa păcii pozitive).

Nu voi intra adanc în discuţia despre cele patru susţineri de suveranitate ale insulei (Franţa, Spania, Argentina şi Anglia), ci voi trasa succint disputa dintre Argentina şi Anglia deoarece aceasta este cea mai relevantă pentru evenimentele din 1982. Spania îşi retrage suveranitatea în 1811 practic lăsând arhipelagul liber. Colonelul David Jewett ridică steagul Argentinian în 1820, asigurând insulele ca posesiune a statului american (steagul Provinciior Unite ale Americii de Sud - fostul nume al Argentinei). ca urmare a dreptului natural. Acesta era comandantul fregatei Heroina; nava sa a fost nevoită să ancoreze la aşezarea care va fi numită mai târziu Puerto Luis de colonizatorii argentinieni. În 1833 Anglia trimite nave şi recapturează insulele; îşi menţine suveranitatea până în aprilie 1982.

În 1981 în Argentina vine la putere Leopoldo Galtieri şi instaurează o dictatură militară. Statul mergea prost din punct de vedere economic şi acesta a încercat să ofere argentinienilor un motiv de bucurie prin recapturarea insulelor. Acest lucru i-ar fi acordat acestuia o oarecare legitimitate şi popularitate. Conflictul în sine a fost unul oarecum inimaginabil, pentru că Insulele Malvine (asa cum le numesc argentinieii) erau posesiuni ale Coroanei Britanice de mai bine de 150 de ani. Argentinienii doreau Malvinele, dar se credea că nu vor acţiona militar. A fost destul un militar la putere pentru ca acest conflict latent să iasă la suprafaţă. Pe 2 aprilie o brigadă de argentiniană a capturat capitala Stanley, trimiţând guvernatorul arhipelagului în Marea Britanie.

Locuitorii insulelor Falkland sunt cetăţeni britanici şi doreau să rămână aşa. Acest lucru în principal (deşi nu este singurul) a făcut-o pe Margaret Thatcher să trimită trupe şi nave în Atlanticul de Sud-vest. Conflictul este interesant deoarece ambii conducători ai statelor beligerante l-au văzut ca un mod de a îndulci spiritele de acasă. Şi Marea Britanie avea probleme economice, era în recesiune. Era un bun moment de a trezi patriotismul în cetăţeni. Deşi a fost un conflict minor, acesta a fost invocat cât mai des, uneori pentru a face oamenii să uite de probleme mult mai tangibile. Argentinieii au fost extrem de bucuroşi când au auzit că steagul lor flutură încă o dată în Malvine. Galtieri a comis cea mai mare greşeală a “mandatului” său: a subestimat-o pe Thatcher. Aceasta a acţionat rapid trimiţând trupe.

Nu voi intra în detalii militare deoarece consider că nu sunt relevante pentru lucrarea mea, dar trebuie să spun că Argentina avea un imens avantaj strategic. Aceasta putea mobiliza întreaga sa armata şi aviaţie, pentru că foarte aproape de zona de conflict. Anglia avea doar doua portavioane. Tocmai acest avantaj strategic al Argentinei a făcut foarte curios deznodământul conflictului. S-a încercat o metodă diplomatică dar nici o tabără nu a cedat, nici măcar la presiunea ONU. La 30 aprilie se epuizase orice speranţă la o asemenea soluţie. Nu se declarase război, dar acesta părea inevitabil. Marea Britanie reuşeste să captureze în final Stanley cu mult efort. Partea militară a conflictului nu a avut nimic spectaculos, a fost o confruntare a superiorităţii numerice şi strategice versus putere tehnologică şi ingeniozitate tactică.

Conflictul nu s-a rezolvat nicidecum cu o pace pozitivă. Cel mai bun exemplu este că statul Argentinian nu a acceptat trupurile neînsufleţite ale soldaţilor săi. Aceasta a cerut ca ei să fie îngropaţi în Malvine, încă susţinând că acestea sunt pământ Argentinian. Trebuie totuşi menţionat că invazia din 1982 a fost un model nereuşit după ocuparea engleză a insulelor din 1833. Pe de o parte Argentina ar avea drept asupra teritoriului ca spaţiu, dar Marea Britanie are legitimitate deoarece pe acel teritoriu trăiesc cetăţeni săi. În concluzie această ultimă invazie a unui teritoriu englez nu a pus capăt disputei teritoriale, ci doar regimului lui Leopoldo Galtieri. Personal, cred că acest scenariu va fi reperat, chiar dacă astăzi avem un soldat britanic pentru fiecare doi cetăţeni, şi este doar o chestiune de timp până când va veni cineva care va reaprinde pasiunile argentinienilor.