Obama şi cu mexicanii

Nu ma uit la meci. Acum vreo câteva zile am dat peste un clip pe youtube făcut în campania pentru Casa Albă de anul trecut:

Am râs de felul in care tin mexicanii chitara. Am râs de felul în care mimează mexicanii pasiunea pe care o pun în cantec. Am râs de cuplul de la 0:52. Apoi, la rugămintea cuiva am făcut un draft să nu uit să scriu câte ceva despre clip.

Conceptul care stă la baza acestei părţi a campaniei prezidenţiale din 2008 este angrenarea periferiei. Periferia este, nu-i aşa, tot ce nu este centru. Centrul societăţii din punct de vedere politic este reprezentat de elite. Bine, nu elitele, dar din punct de vedere electoral cei care au simpatii politice solide, aproape de neclintit, şi spirit democratic bine fundamentat. Centrul este, în viziunea mea, întotdeauna fidel unui partid, îl va vota pe candidatul acelui partid indiferent de campanie. Centrul nu trebuie motivat să voteze, acesta îşi va exercita dreptul indiferent de candidaţi şi campanie. Aceştia (electoratul din centru) sunt scoşi din calculul, fiind aproape imuni campaniei în sine. Periferia este reprezentată în primul rând de minorităţile etnice (în special negrii şi hispanicii în societatea americană), dar şi de partea medie şi inferioară a clasei de mijloc şi săracii.
Obama nu a venit cu idei revoluţionare. Să nu uităm că placa cu "CHANGE" a fost folosită intensiv de Clinton, intrând practic în discursul democraţilor. Este logic: democraţii au avut mult mai puţini preşedinţi decât republicanii. Cât despre scoaterea trupelor din Irak şi Afghanistan, şă privim campania din 1968 când Nixon a promis mai pe ocolite mai direct că o să încheie războiul din Vietnam. Totuşi în 1968 războiul era în toi, pe când în 2008 se încheiase confruntarea directă din Irak, Saddam e oale şi ulcele încă din 2006. E mult mai uşor să promiţi că scoţi trupele care menţin pacea decât că scoţi trupele care luptă pentru victorie. Promisiunile de genul încheiem războiul sunt la mâna oportuniştilor, şi acestea se fac întotdeauna atunci când opinia publică înclină spre retragere. Am putea totuşi să-i dăm cezarului ce-i al cezarului, şi anume să spun că John McCain nu a fost un oportunist din perspectiva războiului.
Obama are două avantaje, unul fizic şi unul intelectual. Când spun avantaje mă refer strict la cele electorale. Obama a fost o imensă locomotivă electorală, dar nu asta e important. Important este că a atras foarte multe voturi din periferie. Avantajul intelectual s-a făcut remarcat: centrul ştie foarte bine să citească dincolo de campania electorală; ştie că jumătate din promisiuni nu se vor îndeplini. Nu spun că Obama este prost, ci doar că a ştiut cum să îşi ajusteze discursul în funcţie de ascultători. Clipul este o dovadă clară. Bineînţeles că mexicanii la prima vedere i-au discreditat pe muzicanţi şi pe Obama, dar la o judecată cât de cât rece au constat, sunt sigur, că Obama le este mai apropiat decât McCain. Judecata lor nu se face pe criterii politice, ci pe apropiere sentimentală. Nu spun că periferia este proastă, ci doar că este, în mare parte ignorantă. Obama a înţeles asta, şi a profitat într-un fel. Filmuleţul este unul reuşit pentru un filmuleţ care îndeamnă mexicanii să susţină un Preşedinte SUA.
Opinia mea este că faptul că s-a născut negru este un avantaj foarte consistent pentru câştigarea simpatiei din partea periferiei. Priviţi acestă parte din show-ul lui Chris Rock:

Prin simplul fapt că Obama s-a născut negru, a luat toate voturile negrilor. De ce? Aş fi penibil dacă aş explica ce alege un negru între un alb şi un negru. Atunci când un negru candidează, promisiunile nu prea mai conează, deci îi este foarte uşor să ia voturile negrilor care sunt "registered voter". Rasismul a fost scos din acte dar nu şi din mentalitate. Nu pot generaliza asta decât pentru periferie.

Cât despre WASP, opinia mea este că odată cu mandatul lui Obama aceştia nu mai au cum să aspire la supremaţie intelectuală şi socială, nici măcar să se considere în interior superiori în societate.