Am decis să pun pe hartie (ma rog.. pe blog) câteva opinii cu privire la cauzele neîncrederii pe care o manifestă românii cu privire la clasa politică, dar şi la act în sine. Pentru început vreau să fac înţeles că nu iau partea celor care nu au nici o treabă cu Parlamentul sau cu vreo instituţie a statului. Nu dezmint în nici un fel incompetenţa, prostia, corupţia, traficul de influenţă, tunurile, afacerile murdare şi licitaţiile aranjate. Nu sunt însă de acord cu generalizarea faptului că în politică se fură, nimeni nu face nimic, fiecare e pentru el şi aşa va fi pentru totdeauna în România.
Îmi pare rău dar principalul actor vinovat pentru starea actuală a neîncrederii este presa, în special cea gen (ceea ce poate era odată) revista România Mare (săptămânalul absolut independent care afisează posterul electoral al PRM), emisiunea lui Mircea Badea, OTV, etc.
Mircea Badea nu face revista presei. Tudor Popescu l-a acuzat, pe bună dreptate, că îndoctrinează, manipulează, şi că nu e conştient de asta. Atenţie: dacă cineva nu are un scop bine determinat, si vine cu faze gen "eu deschid ochii oamenilor", asta nu înseamnă că acel cineva nu manipulează. O ba da, Mircea Badea nu a lăudat niciodată pe cineva. MB nu a prezentat niciodată un lucru pozitiv, nici măcar nu a prezentat un aspect pozitiv al unui lucru în mare negativ. Nuanţele de gri sunt fie mai negre fie mai albe. Badea vede doar negrul. Un jurnalist adevărat ar trebui să fie imparţial, şi să prezinte lucrurile pe toate feţele. Cristian Tudor Popescu, spre exemplu, ştie să dea cezarului ce e al cezarului, şi asta îi dă notorietatea de care se bucură. Acesta este în stare să spună că un lucru este prost, dar are şi părţi pozitive, oricât de mici ar fi ele. Badea în schimb ridiculizează, ironizează la extrem unele fapte dar întotdeauna din perspectiva negativă. Sunt conştient, şă ştiţi, că oamenii au libertatea de exprimare. Totuşi nu am auzit la Badea o critică solidă a regimului în ansamblu, ci doar scandaluri, şmenuri şi smecherii. Acum ştiu că o sa îmi sară lumea în cap cu ideea că Badea nu e jurnalist. OK, de acord, dar publicul larg nu ştie asta. Degeaba se bate cu pumnul în piept, când tot ce face este să preia articolele din ziare şi să le comenteze, uneori din altă perspectivă faţă de cea a autorului articolului. De fapt el nu comentează articolul în sine, ci subiectul despre care articolul vorbeşte, ignorând practic textul şi implicit poziţia jurnalistului. Asta îl face, cred eu, un jurnalist mascat.
Mass media privată este, fără îndoială o fabrică de bani. La o conferinţă, Dan Diaconescu a spus că Elodia i-a adus nu ştiu câte milioane de dolari. Emisiunea sa are cel mai mare rating din România. Asta pentru că Dan Diaconescu se axează pe populism. Dă maselor exact ceea ce vor. Această democraţie mediatică are la bază, în România, cele trei S-uri: Sex, Sânge, Scandal, în teoria băieţilor de la jurnalism. Tabloidul oferă circul. Cum pâinea devine din ce în ce mai puţină, circul umple spaţiile goale, de aici ratingul imens. Probabil un neamţ tipic ar fi scârbit de teme gen când e cutremurul sau Ciumac. Asta nu pentru că nemţii sunt deştepţi, dar pentru că au mai multă pâine. Scandalurile din sfera politică fac deliciul consumatorilor. Raţiunea ne spune că oamenii preferă un articol negativ la adresa unui fapt/politician/program/declaraţie/acţiune în detrimentul unuia pozitiv. De aceea laudele sunt foarte rare. Dacă cineva crede că nu există şi lucruri laudabile cu privire politica Românească post comunistă, atunci acela crede că din 90 încoace ţara a mers într-o direcţie proastă, fie a stagnat (citiţi articolul meu legat de greaua moştenire a guvernelor. Să fim totuşi seriosi. Rareori găsim un jurnalist obiectiv.
Altă idee proastă este că România e ţara tuturor posibilităţilor. Un american ar spune "iauzi..". Da... în România, ca şi în restul statelor cât de cât democratice, ai toate posibilităţile cât timp nu îngrădeşti libertatea celuilalt. De fapt expresia respectivă vine pe linie negativă, adică în România faci ce vrei că nu e nimeni să îţi dea la ţurloaie. Asta pentru că presa românească e foarte săracă în informaţii externe, în special în scandaluri. În general presa prezintă doar scandalurile imense din străinătate, dar noi nu avem, spre exemplu, un canal media solid care să ne prezinte informaţii externe, gen BBC World. Românii ar înţelege că Băsescu e mic copil pe lângă, să zicem Silvio Berlusconi (acuzat de corupţie, evaziune fiscală, legături cu mafia). Dacă toţi ar şti de Watergate, probabil o bătaie electorală ar fi dată uitării în 2-3 zile. Ce Udrea şi Băsescu, să vezi Clinton şi Lewinski.
În concluzie ajungem la ideea că pe măsură ce unii oameni s-au trezit din buimăceala primei jumătăţi a anilor 90, presa a rămas tot la stadiul de scandaluri politice şi critici ale oamenilor, rareori ale regimului. Câţi jurnalişti au concluzionat faptul că Băsescu este un jucător pentru că regimul mixt îi permite? Foarte puţini. Câţi l-au criticat pentru faptul că se implică prea mult? Să nu uităm că Iliescu era criticat pentru că nu se implica destul.
Îmi pare rău dar principalul actor vinovat pentru starea actuală a neîncrederii este presa, în special cea gen (ceea ce poate era odată) revista România Mare (săptămânalul absolut independent care afisează posterul electoral al PRM), emisiunea lui Mircea Badea, OTV, etc.
Mircea Badea nu face revista presei. Tudor Popescu l-a acuzat, pe bună dreptate, că îndoctrinează, manipulează, şi că nu e conştient de asta. Atenţie: dacă cineva nu are un scop bine determinat, si vine cu faze gen "eu deschid ochii oamenilor", asta nu înseamnă că acel cineva nu manipulează. O ba da, Mircea Badea nu a lăudat niciodată pe cineva. MB nu a prezentat niciodată un lucru pozitiv, nici măcar nu a prezentat un aspect pozitiv al unui lucru în mare negativ. Nuanţele de gri sunt fie mai negre fie mai albe. Badea vede doar negrul. Un jurnalist adevărat ar trebui să fie imparţial, şi să prezinte lucrurile pe toate feţele. Cristian Tudor Popescu, spre exemplu, ştie să dea cezarului ce e al cezarului, şi asta îi dă notorietatea de care se bucură. Acesta este în stare să spună că un lucru este prost, dar are şi părţi pozitive, oricât de mici ar fi ele. Badea în schimb ridiculizează, ironizează la extrem unele fapte dar întotdeauna din perspectiva negativă. Sunt conştient, şă ştiţi, că oamenii au libertatea de exprimare. Totuşi nu am auzit la Badea o critică solidă a regimului în ansamblu, ci doar scandaluri, şmenuri şi smecherii. Acum ştiu că o sa îmi sară lumea în cap cu ideea că Badea nu e jurnalist. OK, de acord, dar publicul larg nu ştie asta. Degeaba se bate cu pumnul în piept, când tot ce face este să preia articolele din ziare şi să le comenteze, uneori din altă perspectivă faţă de cea a autorului articolului. De fapt el nu comentează articolul în sine, ci subiectul despre care articolul vorbeşte, ignorând practic textul şi implicit poziţia jurnalistului. Asta îl face, cred eu, un jurnalist mascat.
Mass media privată este, fără îndoială o fabrică de bani. La o conferinţă, Dan Diaconescu a spus că Elodia i-a adus nu ştiu câte milioane de dolari. Emisiunea sa are cel mai mare rating din România. Asta pentru că Dan Diaconescu se axează pe populism. Dă maselor exact ceea ce vor. Această democraţie mediatică are la bază, în România, cele trei S-uri: Sex, Sânge, Scandal, în teoria băieţilor de la jurnalism. Tabloidul oferă circul. Cum pâinea devine din ce în ce mai puţină, circul umple spaţiile goale, de aici ratingul imens. Probabil un neamţ tipic ar fi scârbit de teme gen când e cutremurul sau Ciumac. Asta nu pentru că nemţii sunt deştepţi, dar pentru că au mai multă pâine. Scandalurile din sfera politică fac deliciul consumatorilor. Raţiunea ne spune că oamenii preferă un articol negativ la adresa unui fapt/politician/program/declaraţie/acţiune în detrimentul unuia pozitiv. De aceea laudele sunt foarte rare. Dacă cineva crede că nu există şi lucruri laudabile cu privire politica Românească post comunistă, atunci acela crede că din 90 încoace ţara a mers într-o direcţie proastă, fie a stagnat (citiţi articolul meu legat de greaua moştenire a guvernelor. Să fim totuşi seriosi. Rareori găsim un jurnalist obiectiv.
Altă idee proastă este că România e ţara tuturor posibilităţilor. Un american ar spune "iauzi..". Da... în România, ca şi în restul statelor cât de cât democratice, ai toate posibilităţile cât timp nu îngrădeşti libertatea celuilalt. De fapt expresia respectivă vine pe linie negativă, adică în România faci ce vrei că nu e nimeni să îţi dea la ţurloaie. Asta pentru că presa românească e foarte săracă în informaţii externe, în special în scandaluri. În general presa prezintă doar scandalurile imense din străinătate, dar noi nu avem, spre exemplu, un canal media solid care să ne prezinte informaţii externe, gen BBC World. Românii ar înţelege că Băsescu e mic copil pe lângă, să zicem Silvio Berlusconi (acuzat de corupţie, evaziune fiscală, legături cu mafia). Dacă toţi ar şti de Watergate, probabil o bătaie electorală ar fi dată uitării în 2-3 zile. Ce Udrea şi Băsescu, să vezi Clinton şi Lewinski.
În concluzie ajungem la ideea că pe măsură ce unii oameni s-au trezit din buimăceala primei jumătăţi a anilor 90, presa a rămas tot la stadiul de scandaluri politice şi critici ale oamenilor, rareori ale regimului. Câţi jurnalişti au concluzionat faptul că Băsescu este un jucător pentru că regimul mixt îi permite? Foarte puţini. Câţi l-au criticat pentru faptul că se implică prea mult? Să nu uităm că Iliescu era criticat pentru că nu se implica destul.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu