Constituţionalism în Sri Lanka

Bineinteles că nu voi încerca să stabilesc o definitie universal acceptată şi atotcuprinzatoare a conceptului de lege fundamentala şi toate schimbările sociale pe care le aduce, ci vreau să punctez faptul că de la unele state nu ne putem aştepta să respecte constituţia pentru ceea ce este. Când spun „noi” nu mă refer în nici un caz la noi, poporul român sau noi, statele civilizate. „Noi” substituie acea parte umanităţii care priveşte cu un ochi critic evenimentele din acele state. Exemplul ales, evenimentul recent care are importanţă constituţională, nu este unul izolat sau ieşit din comun. Este mai mult un exemplu tipic oarecum pentru genul de stat în care s-a întamplat. Voi încerca să găsesc motivele, din punct de vedere constituţional, pentru care acest tip de evenimente au un caracter repetitiv.
Suntem în Sri Lanka, fosta colonie britanica, probabil un stat cu cetăţeni care au regretat, mai mult decat altii plecarea britanicilor, in anii care au urmat decolonizării. Insula a cunoscut puternice mişcări sociale de natură violentă şi un razboi civil început in 1983 şi încheiat în 2009. Ca în teritoriilor decolonizate, drepturile omului se încalcă flagrant. La fel, ca majoritatea statelor noi apărute dupa decolonizare, Sri Lanka are o constituţie care prevedere clar drepturi fundamentale ale cetăţenilor care se suprapun peste drepturile omului. Cazul care mi-a atras atentia a fost prezentat de BBC: organele de ordine sunt brutale cu cetăţenii în lunile care urmează încheierea razboiului civil. Atributul brutal are în Sri Lanka puterea deplină de expresie semantică: doi tineri au fost luaţi, arestaţi de poliţie după care au fost găsiţi morţi prin împuşcare. Un cadavru a fost găsit pe plajă iar altul lângă şina ferată. Doar după ce oamenii s-au arătat scandalizaţi autorităţile au scos capete de acuzare. Dar aceleaşi autorităţi spun că moartea în detenţie nu e ieşită din comun, cifra oficială fiind de 32 de decese. Alt caz tratat în acelaşi reportaj implică faptul că forţele de ordine ucid oameni de origine musulmană despre care spun că au informaţii din care reiese că acestia au legături cu crima organizată. Ucid prin împuşcare inainte de arest si judecată. Actele de această natură din Sri Lanka sunt la ordinea zilei, aşa cum indică varianta electronică a arhivei Comisiei pentru Drepturile Omului din Asia.
Cel mai scandalos aspect este faptul că purtătorul de cuvant al poliţiei, Nimal Mediwake spune în apărarea instituţiei pe care o reprezintă că un magistrat realizează o ancheta post mortem pentru a stabili dacă uciderea a fost justificată. În caz contrar, organele vor fi trase la răspundere. Chiar dacă nu am lua în considerare subiectivismul nostru, aceasta metodă de judecată este complet opusă ideii noastre de judecată corectă. Bineîneles, poate metoda noastra e in contradicţie cu cea din Sri Lanka, dar a noastra nu încalcă drepturile fundamentale deci este corectă din acest punct de vedere.
Personal cred ca am extins conceptul de constituţionalism pentru ca acesta sa fie aplicabil oriunde în lume. Din cauza acestui lucru, avem impresia că o lege fundamentală este un fel de măsură, mai aproape de o metodă de a îmbunătăţi viaţa oamenilor. În aceeasi maniera unii sunt tentaţi să creadă că existenţa unei constituţii este condiţia cea mai importantă a existenţei unui regim constituţional. După cum observăm, foarte multe state au constituţie; acestea (constituţiile) seamană mult între ele, dar statele seamănă foarte puţin. Deşi constituţia este singura lege fundamentală în stat, în unele locuri aceasta se aplică exact ca si celelalte legi ordinare ale statului respectiv. Aici intervine noţiunea de stat de drept, şi anume ideea că dacă o ţară nu este stat de drept sau mai precis nu aspira la statutul de stat de drept, apariţia unei constituţii nu schimbă cu nimic traiul cetăţenilor pe termen mediu. Actualmente Sri Lanka ar fi identică, din perspectiva cetăţeanului şi fără constituţie. Importanţa constituţiei este faptul că interzice explicit aceste practici şi unde nu există putere judecătorească să aplice legea, este mass media internaţională care sancţionează, ce-i drept mai puţin palpabil. Evenimentul meu îmi cere să mă axez doar pe drepturile fundamentale prevăzute în Constituţia statului Sri Lanka.
Drepturile fundamentale prevad, bineînţeles, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la (şi mai mult obligaţia statului de a asigura) un proces corect, interzicerea organelor de ordine să aplice pedepse fără o hotărâre judecătorească. Sri Lanka este un stat de drept, dacă ar fi să folosim definitia cea mai slabă a acestui concept (un stat care are o constituţie). Dar dacă aceasta ar fi singura definitie, majoritatea statelor contemporane sunt state de drept. Domnia legii nu exista, în Sri Lanka şi probabil nu a existat niciodată. Teritoriile foste colonii şi-au câstigat independenţa doar faţă de forţa străina, iar acest lucru este confirmat de arbitrariul statului nou-format. Regulile există, sunt clare şi precise, dar acestea nu se aplică sau se aplică selectiv; din această cauză statul nu este deloc predictibil şi relaţia dintre autoritate şi cetăţean diferă de la om la om. Dacă mergem mai departe cu gândirea, cred că cineva care are la dispoziţie mai multe resurse intelectuale decât mine şi o experienţă mai mare ar putea argumenta că, într-un fel, spiritul constituţional este mai mult un caracter al poporului, şi este prezent, bineînţeles, în altă formă, chiar înainte de apariţia constituţiei. Constituţia vine doar să formalizeze acest spirit şi să îl generalizeze ca pe o trăsătură naţională. Nu cred că o lege fundamentală este atât de puternică încât poate fi responsabila de făurirea acestui spirit după adoptarea ei, indiferent de condiţiile sociale şi starea actuală a statului. Ceea ce este foarte grav în Sri Lanka este că aceste acte extrajudiciare au loc în ciuda faptului că războiul s-a încheiat. Observ două dimensiuni ale acestei gândiri: prima, cetăţenii sunt foarte prost informaţi cu privire la chestiunile care ţin de starea de urgenţă; ce face ca o stare de urgenţă să fie corectă din punct de vedere legal şi care sunt acţiunile care fac dintr-o situaţie excepţională o stare de urgenţă (ce drepturi se suspendă). A doua idee desprinsă este că organele de ordine se scuză într-un mod pueril pentru un gest care nu acceptă scuză din punct de vedere în primul rând moral şi în al doilea rand legal. Oficial, războiul s-a încheiat, deci s-a revenit la normal. Caracterul retroactiv al deciziilor judecătoreşti cu privire la omorurile comise de politie este, în opinia mea, indicatorul faptului că în Sri Lanka nu domnesc legile, ci voinţa unora. Asta în situaţia în care art. 13 alineatul 4 spune că pedeapsa cu moartea sau cu privare de libertate vine doar după o decizie judecătorească. Ori aici, politia joacă rolul de putere judecătorească iar Justiţia este doar un organism de control.
În concluzie doresc să reafirm poziţia mea cu privire la dimensiunea globală a constituţionalismului. Acest concept se poate extinde tuturor formelor de organizare politică, dar doar pentru a gândi dacă un popor sau o societate este compatibilă cu ordinea constituţională sau nu, chiar dacă acel popor posedă deja o constituţie. Prezenţa legii nu indică tot timpul prezenţa unei ordini constituţionale. Din această cauză riscăm să diluăm importanţa constituţiei, pentru că odată cu extinderea conceptului ne confruntăm cu mai multe entitaţi care nu îi acordă importanţa cuvenită.


Surse:

http://www.atimes.com/ind-pak/CK10Df03.html

http://www.amnesty.org/en/region/sri-lanka/report-2009

http://news.bbc.co.uk/2/hi/south_asia/8314118.stm

http://www.priu.gov.lk/Cons/1978Constitution/Chapter_03_Amd.htm

Mojicie pe stil vechi

Ce se întamplă când unii oameni care se află în poziţii de forţă şi dau acestor poziţii un caracter de superioritate absolută? Oamenii nu îi sancţionează aşa cum ar trebui. Mai ales când asta se întamplă în campanie electorală. M-am gândit mai bine şi am zis să scriu totuşi ceva "de sezon". Nu ca asta ar explica absenţa mea; pur şi simplu nu am avut chef să scriu şi nici net permament.
Băsescu, marele tatic al mişcărilor electorale inteligente a dat-o în bară, de data asta mult mai pragmatic. Numesc mişcări electorale inteligente acele mişcări neobişnuite din care autorul lor vrea să câştige voturi: amânarea depunerii candidaturii condiţionat fiind de criză, angrenarea electoratului printr-un referendum care nu are nici o treaba cu funcţia pe care o deţine, joaca de-a independentul susţinut de un partid, etc. Mă miră totuşi că absolut tot electoratul nu pune botul la tacticile astea, ba mai mult vede dincolo de ele.
Ei, atunci când nu pune la cale ţara şi nu gandeşte manevre neortodoxe, Băsescu se ţine de ale lui. Sâmbătă a ţinut un miting electoral la Cetate, celebra comună gazdă a moşiei lui Mircea Dinescu. Pentru cei care nu urmăresc emisiunea lui, Dinescu are o vie - proiect european acolo, o casă, etc. Dinescu a atribuit portului Cetate o dimensiune culturală, făcându-l obiectiv turistic. Mai multe aici. Înainte să vorbească preşedintele, un acolit de-al său a spus că il va "trimite pe Dinescu dincolo de Dunăre". Mai apoi urcă Băsescu şi ţine un discurs despre moguli şi foarte important, despre cei care vorbesc de rău ţara, în special la TV. Dinescu, care urcase deja pe scena şi-a manifestat în repetate rânduri dorinţa de a vorbi, probabil de a da o replică. Bineînţeles că nu a primit cuvântul, dar a primit şi o explicaţie: este un miting electoral organizat pentru preşedinte. El oricum vorbeşte la TV în fiecare seară.
Nu că e mojicie? Pe lângă simpatia mea pentru Mircea Dinescu, constat o contradicţie generala în discursul preşedintelui: critică trusturile de presă spunând că dirijează discursul jurnaliştilor şi, în acelaşi timp, nu lasă oamenii "de la televizor" să vorbească, mai ales după ce îi provoacă. Atenţie: Băsescu nu critică direct jurnaliştii şi chiar spune că unii "s-au refugiat din presa scrisă în comunicarea pe Internet, fiindu-le mai scumpă libertatea decât preţul pe care-l aveau lucrând la ziare, care nu mai făceau deja o politică a publicului, ci făceau o politică a patronului". Oricum, Dinescu işi cerea replica aşa cum orice om atacat fără motiv ar trebui să o facă. Bine, atacul a fost cu motivaţie electorală, şi probabil candidatul respectiv a câştigat mai multe voturi atacând decât a pierdut neacordând replica, dar sper că nu sunt singurul care a constatat mojicia ascunsă la nivelul tacticii. Faza asta cu Dinescu trebuie să dea în vileag tot discursul lui Băsescu legat de moguli şi să dea de înţeles că toata presa are ceva cu el din mai multe motive, cel material fiind doar unul din ele.
Nu voi comenta celelalte incidente ale campaniei. Consider că au fost comentate destul şi cred că electoratul a înţeles ce trebuia, cu o excepţie: referendumul.
Am o singură observaţie despre manevra respectivă: orice preşedinte poate cere referendum atunci când poporul îşi manifestă dorinţa de a schimba ceva, fie direct fie prin lobby. Nu cred că e cinstit pentru ceilalţi candidaţi şi mai ales pentru noi. Tehnica referendumului este, cred eu, o fază asemănătoare cu, să zicem obiceiul primarilor de a asfalta străzile oraşului în campanie electorală, iar pe maşinile care execută lucrările să fie lipit un afiş electoral cu primarul în funcţie. Încă o dată Băsescu face uz de un avantaj într-un mod necinstit nu neapărat pentru că iniţiază un referendum în campanie, ci pentru că îl invocă electoral.
Mai multe rele despre referendum aici.
Surse:

• http://www.realitatea.net/basescu-catre-mircea-dinescu--este-un-miting-organizat-pentru-presedinte--te-duci-la-televizor-sa-vorbesti--nu-aici_659147.html
• http://www.realitatea.net/dinescu-despre-incidentul-cu-basescu--nu-credeam-sa-traiesc-o-asemenea-jena_659177.html
• http://www.realitatea.net/dinescu--daca-iese-basescu-presedinte--ma-duc-si-vorbesc-la-televiziunea-bulgara_660642.html
• http://www.realitatea.net/basescu--internetul-tinde-sa-intre-in-jocurile-marilor-trusturi-de-presa_660962.html

PS: după cum se vede in dreapta, îl susţin pe Crin, dar fac asta de când a devenit preşedintele PNL şi implicit candidatul probabil la cea mai înaltă funcţie în stat din partea liberalilor. Susţin Antonescu chiar dacă am fost abordat în nenumărate rânduri de Băsescu şi Geoană cu oferte gen case, maşini, femei etc.

Campania şi Băsescu

Traian Băsescu. Nu.. nu o sa fie un post gen "Basescu e sforaru tarii, se crede smecher, etc.". Trebuie totuşi să îi dăm cezarului ce-i al cezarului. Da, a fost un preşedinte jucător, dar într-un anume fel. Nu există un standard pentru un preşedinte jucător, dar dacă am fi să luam unul, Constituţia reprezintă limitarea acestuia, practic îi spune cât poate, legal, să joace. Despre cât de mult încalcă preşedintele Constituţia se pot face doar speculaţii; eu unul nu cred că o încalcă. România a văzut, după 89, un şef de stat care nu avea niciodata treaba, ţara nu avea nici o problemă a cărei soluţii putea fi treaba preşedintelui, şi un altul care a făcut mult prea multe compromisuri încât era practic ignorat în jocurile politicii. În aceste condiţii, al treilea şi ultimul Domn care iese în presă şi vorbeşte despre probleme reale (dar nu întotdeauna la fel de importante) este, în opinia mea, un preşedinte jucător. Acum bineînţeles că o să las impresia că susţin Băsescu. Am zis "vorbeşte", asta nu înseamnă că preşedintele are şi gânduri bune, dar a arăta cu degetele problemele este un pas înainte, cred eu, pentru România. Oricum românii ştiu care sunt probleme, dar faptul că varianta oficială coincide în mare cu varianta lor este un progres. A, că asta ar trebui să fi fost primul pas pe care un preşedinte ar fi trebuit să il facă (încă de la începutul anilor 90) este altă treabă. Dacă Iliescu vorbea deschis despre probleme, probabil că la ora asta Băsescu nu prea ar fi avut material în jocul în care este el jucător :).
Vedeţi voi, preşedintele actual ar fi fost foarte bun ca un candidat în 1990. Dacă prin absurd ar fi avut acelaşi discurs l-ar fi bătut pe Iliescu (care a scos 85%). Manevrele pe care le face acum ar trebui să atragă un electorat normal în acelaşi fel în care o maşină luxoasă atrage o tipă proastă. Adică gandiţi-vă: într-o ţară normală, gesturile lui ar fi undeva între normale şi lăudabile. Mă refer aici la faptul că îşi asumă efectele crizei, condiţionându-şi candidatura (toţi ştim că o să candideze.. dar felul în care exploatează situaţia pe mine unu mă miră şi în acelaşi timp mă bucură). România a văzut atât tupeu politic şi atâtea smecherii politice în ultimii 20 de ani încât am devenit insensibili. Da, bineînţeles că este aberant să crezi că prinde faza cu "nu ştiu dacă o să candidez", dar ideea care văd că scapă oamenilor este că Băsescu încearcă măcar să nu fie Iliescu. Dacă Iliescu ar fi avut o fata si aceasta ar fi dorit să candideze undeva, bag mâna în foc că ar fi susţinut-o cu tupeul şi nesimtirea tipică de care a dat dovadă în nenumărate cazuri. Probabil ar fi făcut un afiş în care el îi strange mâna (aşa cum i-o strângea şi lui Năstase în 2004) cu mesajul "Votaţi un Iliescu!".
Băsescu a riscat enorm încercând să joace cartea inteligentă în politica românească. Din păcate a pierdut. Nu pot să spun că românii sunt prea deştepţi pentru el şi s-au prins de fază, dar cu siguranţă au văzut smecherii mult mai mari decât "dar de ce politizaţi totul? eu nu sunt în campanie electorală, sunt în vizită la sărbătoarea tunsului oilor". Tehnic, preşedintele are dreptate. Tehnic, el nu face campanie electorală, dar cu întrebarea "de ce politizaţi totul?" încearcă să intre la inima oamenilor încă o dată. E şiret vulpoiul! Nu prea merge. Deşi se îmbulzesc ca ungurii la Posada când se dau mici PSD, românii nu mai au politicienii la inimă. Şi pentru că am spus că trebuie să dăm cezarului ce-i al cezarului, actualul preşedinte merită laudele pentru că încearcă să facă ceva mai mult decât să dea un milion sau un cozonac sau un litru de ulei sau un kil de făină sau niste pulpe de pui pentru un vot. Nu zic că nu va face asta, dar măcar încearcă mai mult de atât. Şi bag mâna în foc că Băsescu s-a agitat mai mult pentru interesul naţional decât Iliescu şi, hai să zicem Constantinescu. Partea proastă este că au fost nevoie de 20 de ani doar pentru ca un preşedinte să mimeze faptul că luptă în interesul cetăţenilor. Asta face actualul şef al statul, mimează. Dar repet, şi o să o repet la nesfârşit, ca român a ajuns să mi se pară lăudabil acest "progres".

PS: Încă nu am culoare politică, dar simpatiile mele se îndreaptă puternic către PNL.
PS2: Deci nu voi vota Băsescu şi nu recomand nimănui să voteze Băsescu.

Constituţia

Studiind recent un text despre Constituţia României şi reviziurea acesteia (Ioan STANOMIR, După 1989) am hotărât să scriu câte ceva despre actul fundamental, şi anume recepţia acestuia de către cetăţeni. Myessayspace promite cat de curând un sondaj de opinie despre cunoştintele românilor ordinari cu privire la Constiuţie (am pile la sociologie), poate chiar şi un interviu cum erau la Cronica Cârcotaşilor gen întreb oamenii de pe stradă ce ştiu despre Constituţie (am pile şi la regie)
Să nu care cumva să creadă cineva că eu traiesc in lumea mea şi ma astept ca tot românul să stie ce prevede fiecare alineat. Bineînţeles că nu toţi sunt jurişti. Nu asta e ideea centrală a opiniei mele. Problema e că românskii nu cunosc practic ideea generală a constituţiei. Să ne imaginăm următorul scenariu:
Ion deschide Constituţia... citeşte primul articol. Se întreabă de ce este Constituţia atat de importantă. Că doar toţi prietenii lui ştiu că România este stat naţional, başca a auzit şi de la ta'su că suntem republică populară şi democrată. Apoi corelează acest lucru cu o ştire TV despre Curtea Constituţionala. Hehe.. ce uşoară o fi politica..

Opinia mea este următoarea: Românii habar nu au ce face constituţia şi de ce este pusă. Vreau să amintesc doar că Rusia a avut prima Constituţie democratică în 1993. Nu cumva se corelează acest fapt cu regimurile de acolo? Ba da. Tarii nu au acordat nici o constituţie poporului, au putut să se afunde în autocraţie o buna perioada de timp. Revoluţia din februarie la fel... nexam. Apoi regimul socialist a facut el o constituţie, dar ceva imi spune ca doar pentru a-şi conferi un plus de legitimitate. Nu mă pronunţ cu privire la constituţia lor din 1993 pentru că nu sunt expert, dar din punct de vedere al circumstanţelor sale, ar trebui să fie una democratică (probabil).
Până la urmă Constituţia nu trebuie tratată ca o lege oarecare numărul xxx (porno, ştiu) din 1991. Este numită lege fundamentală pentru că uneori nu funcţionează ca o normă, ci este o colecţie să zicem de linii generale care stau la fundaţia regimului nostru. Constituţia este un fel de contract social între cetăţeni cu drepturi şi stat care va garanta acele drepturi. Automat acel stat nu poate fi autocratic, pentru că un autocrat prin definiţie încalcă drepturile fundamentale (la libertate spre exemplu). Cum putem avea un electorat performant şi interesat de viaţa publică dacă acesta nu cunoaşte pe ce este fundamentată această viaţă. În plus cum am putut supune la referendum o revizuire a constituţiei când cei care votează habar nu au ce votează (ştiu că a fost o campanie masivă de informare, dar nu s-a insistat pe ideea fundamentală a constituţiei, ci mai mult pe modificări aduse formei din 1991.
Bineînţeles că românii cred că politicienii fac ce vor. Din păcate chiar şi unii oameni de vârsta mea cred asta. Practic consideră pe buna dreptate că parlamentarii au puterea, spre exemplu să facă o lege prin care li se acorda nush ce spor că lucrează intr-o clădire construită ca monument.
Eu cred că puţine noţiuni asupra ideii de constituţie (pana şi titlul e sugestiv: constituţie vine de la constituire (a statului)) sunt de mare valoare pentru cetaţean în primul rând şi pentru viaţa politică, şi primul care trebuie să se sesizele este sectorul ONG-urilor.
În încheiere, vreau să amintesc de un clip care a circulat pe youtube şi a fost primit foarte bine:


de fapt, ideea centrală a filmului, autoritarismul (mulţi nu cred că s-au prins, doar au considerat că e bine să retrimită mass-ul) nu se rezolvă mergând la vot, ci înţelegând principalul mecanism de restricţie.

PS: Nu am vorbit despre statul de drept