Campania şi Băsescu

Traian Băsescu. Nu.. nu o sa fie un post gen "Basescu e sforaru tarii, se crede smecher, etc.". Trebuie totuşi să îi dăm cezarului ce-i al cezarului. Da, a fost un preşedinte jucător, dar într-un anume fel. Nu există un standard pentru un preşedinte jucător, dar dacă am fi să luam unul, Constituţia reprezintă limitarea acestuia, practic îi spune cât poate, legal, să joace. Despre cât de mult încalcă preşedintele Constituţia se pot face doar speculaţii; eu unul nu cred că o încalcă. România a văzut, după 89, un şef de stat care nu avea niciodata treaba, ţara nu avea nici o problemă a cărei soluţii putea fi treaba preşedintelui, şi un altul care a făcut mult prea multe compromisuri încât era practic ignorat în jocurile politicii. În aceste condiţii, al treilea şi ultimul Domn care iese în presă şi vorbeşte despre probleme reale (dar nu întotdeauna la fel de importante) este, în opinia mea, un preşedinte jucător. Acum bineînţeles că o să las impresia că susţin Băsescu. Am zis "vorbeşte", asta nu înseamnă că preşedintele are şi gânduri bune, dar a arăta cu degetele problemele este un pas înainte, cred eu, pentru România. Oricum românii ştiu care sunt probleme, dar faptul că varianta oficială coincide în mare cu varianta lor este un progres. A, că asta ar trebui să fi fost primul pas pe care un preşedinte ar fi trebuit să il facă (încă de la începutul anilor 90) este altă treabă. Dacă Iliescu vorbea deschis despre probleme, probabil că la ora asta Băsescu nu prea ar fi avut material în jocul în care este el jucător :).
Vedeţi voi, preşedintele actual ar fi fost foarte bun ca un candidat în 1990. Dacă prin absurd ar fi avut acelaşi discurs l-ar fi bătut pe Iliescu (care a scos 85%). Manevrele pe care le face acum ar trebui să atragă un electorat normal în acelaşi fel în care o maşină luxoasă atrage o tipă proastă. Adică gandiţi-vă: într-o ţară normală, gesturile lui ar fi undeva între normale şi lăudabile. Mă refer aici la faptul că îşi asumă efectele crizei, condiţionându-şi candidatura (toţi ştim că o să candideze.. dar felul în care exploatează situaţia pe mine unu mă miră şi în acelaşi timp mă bucură). România a văzut atât tupeu politic şi atâtea smecherii politice în ultimii 20 de ani încât am devenit insensibili. Da, bineînţeles că este aberant să crezi că prinde faza cu "nu ştiu dacă o să candidez", dar ideea care văd că scapă oamenilor este că Băsescu încearcă măcar să nu fie Iliescu. Dacă Iliescu ar fi avut o fata si aceasta ar fi dorit să candideze undeva, bag mâna în foc că ar fi susţinut-o cu tupeul şi nesimtirea tipică de care a dat dovadă în nenumărate cazuri. Probabil ar fi făcut un afiş în care el îi strange mâna (aşa cum i-o strângea şi lui Năstase în 2004) cu mesajul "Votaţi un Iliescu!".
Băsescu a riscat enorm încercând să joace cartea inteligentă în politica românească. Din păcate a pierdut. Nu pot să spun că românii sunt prea deştepţi pentru el şi s-au prins de fază, dar cu siguranţă au văzut smecherii mult mai mari decât "dar de ce politizaţi totul? eu nu sunt în campanie electorală, sunt în vizită la sărbătoarea tunsului oilor". Tehnic, preşedintele are dreptate. Tehnic, el nu face campanie electorală, dar cu întrebarea "de ce politizaţi totul?" încearcă să intre la inima oamenilor încă o dată. E şiret vulpoiul! Nu prea merge. Deşi se îmbulzesc ca ungurii la Posada când se dau mici PSD, românii nu mai au politicienii la inimă. Şi pentru că am spus că trebuie să dăm cezarului ce-i al cezarului, actualul preşedinte merită laudele pentru că încearcă să facă ceva mai mult decât să dea un milion sau un cozonac sau un litru de ulei sau un kil de făină sau niste pulpe de pui pentru un vot. Nu zic că nu va face asta, dar măcar încearcă mai mult de atât. Şi bag mâna în foc că Băsescu s-a agitat mai mult pentru interesul naţional decât Iliescu şi, hai să zicem Constantinescu. Partea proastă este că au fost nevoie de 20 de ani doar pentru ca un preşedinte să mimeze faptul că luptă în interesul cetăţenilor. Asta face actualul şef al statul, mimează. Dar repet, şi o să o repet la nesfârşit, ca român a ajuns să mi se pară lăudabil acest "progres".

PS: Încă nu am culoare politică, dar simpatiile mele se îndreaptă puternic către PNL.
PS2: Deci nu voi vota Băsescu şi nu recomand nimănui să voteze Băsescu.

Ce mai face Obama?

Azi dimineaţă mâncam nişte ouă şi mă uitam la Realitatea. Am văzut că a ajuns Barack Obama în Italia la summitul celor mai puternic industrializate state din lume - G8. Mă rog, eu la şcoala am învăţat că era G7+1 (G7 + Federaţia Rusă). Văzând marea ştire strecurată cu greu între înmormântarea lui Michael şi fantoma lui Michael, mi-am pus întrebarea firească "mă, ce a mai facut mă Obama? că de mult nu am mai auzit de el". De fapt întrebarea s-ar reformula în "de ce am auzit atat de mult despre el la sfârşitul anului trecut?" sau "de ce s-au entuziasmat atât de mult oamenii (toţi, nu doar americanii) în campania electorală a candidatului din partea Partidului Democrat?". Opinia mea este că Obama a jucat excelent din punct de vedere electoral, sau cel mai probabil a avut o echipa foarte bună. Acesta a fost transformat în ochii marelui public (planetei) într-un om fără limite. Gandiţi-vă că Iliescu vorbea (în România) acum ceva vreme că nu este exclus să apară un "Obama" - candidat surpriză. Băsescu a fost un fel de Obama în 2004, cand a apărut pe neaşteptate în postura de candidat dupa retragerea lui Stolojan - nu este aici absolut nici un joc politic, nu-nu. Dar oamenii nu îl consideră pe Obama un Băsescu (pt ca a aplicat cam aceeaşi tactică dar cu 4 ani înainte de Obama). Obama a creat un nou set de reguli ale succesului electoral, dar din păcate aceste reguli nu cred că sunt atât de durabile să îi mai aducă un mandat, nici lui nici altuia care le va aplica. Tot ce a făcut Obama, în afară de faptul că a venit din negura timpului-ceaţa dimineţii-smoggul londonez a fost să spună oamenilor EXACT CEEA CE VOR SĂ AUDĂ ÎN CONDIŢIILE ACELEA. Obama nu e fascinant în sine, ca persoană. Bine, este, dar nu atât de mult încât să ajungă preşedinte doar din acest punct de vedere. De fapt, el este mai mult un oportunist, meritul lui fiind ancorat mult prea adânc în politica dezastruoasă (din punct de vedere al opiniei publice) a precedentului preşedinte. Este la mintea cocoşului că cine vine şi urlă "CHANGE!!" va fi votat, nu neapărat pentru că aceasta schimbare înseamna creşterea nivelului de trai sau aducerea în moralitate a unor legi, ci mai mult pentru că este o schimbare dintr-un regim devenit extrem de nepopular. Antonimul acestuia este un regim popular, iubit de cetăţeni, deci tot ce trebuie făcut este să schimbi (promiţi că schimbi). Oricum faza cu "change" a intrat în discursul tipic al democraţilor. Aceste smecherii combinate cu mobilizări despre care am mai vorbit aduc victorie strict electorală. Opinia mea este că la nivelul meu şi al României, nu se simte absolut nici o schimbare de preşedinte peste ocean, şi de aici nu se poate face nici o diferenţă, momentan, între, să zicem, ultima jumătate a lui 2008 şi prima jumătate a lui 2009. Au trecut 6 luni, şi absolut nimic spectaculos. Obama şi-a cam pierdut din elan, la fel şi oamenii din entuziasm. Au duduit ştirile despre Obama în campanie, o luna maxim două dupa ce a preluat preşedenţia şi cam atat, după aia nu i-a fost acordată mai multă importanţă decât i se acordă, să zicem, unui preşedinte European, asta în condiţiile în care Obama a hype-at la extrem lumea, mult mai mult decât oricine. Opinia mea finală este că nu mai durează mult până când un val anti-Obama va apărea întâi în ansamblul societăţii americane, urmând ca acesta să se extindă la nivelul planetei. Singura scăpare a preşedintelui este să arate doar că are puterea deplină să modeleze lumea într-una mai bună. Masele sunt proaste; este suficientă o demonstraţie de forţă (pozitivă).

Candidatura lui Radu Duda

Pentru început vreau să clarific unele lucruri: nu contest din punct de vedere legal actul său. Îmi afirm pe această cale respectul pentru Casa Regală a României, consider abolirea monarhiei un gest nelegitim şi lipsit de onoare şi admir sistemul politic al Regatului României (exceptând regimul instaurat de Carol al II-lea). Stiu prea bine că toţi avem dreptul de a alege şi de a fi aleşi. Nu contest nici postura intelectuală a Alteţei Sale, nici modul în care acesta a ajuns membru al Casei Regale, nici scopul vizitei acestuia la Polul Nord, ş.a.m.d. pentru că nu vreau ca post-ul meu să fie un atac murdar la adresa lui Radu Duda. Contest doar gestul său de a candida la funcţia de Preşedinte al României, gest despre care s-a scris că este controversat. Ca o paranteză, şi despre Becali s-a scris că este un personaj controversat; ori nu văd nici o controversă în capacitatea sa intelectuală. Cine polemizează pe chestiunea asta devine, la rândul său, cel puţin controversat.
În primul rând, trebuie să fac o observaţie banală: un membru al unei case regale, oricărei case regale, ar trebui să fie un monarhist convins. Dacă un principe nu este monarhist, atunci cine altcineva este?. Dacă acest membru nu este monarhist din motive ideologice, atunci ar trebui să fie din motive cât se poate de pragmatice: o monarhie îl avantajează net. Deci ar fi bine pentru Radu Duda să fie monarhist.

Din moment ce candidezi pentru funcţia de Preşedinte, înseamnă că eşti de acord cu prerogativele acestei funcţii, deci implicit esti de acord cu sistemul democratic, să zicem republican. Republican nu în sensul aristotelic de combinaţie între monarhie, aristocraţie şi democraţie, ci republican în sensul modern, contemporan: democraţie de masă. Deci Radu Duda, prin gestul său, este de acord cu sistemul care nu îi dă explicit nici o putere derivată din faptul că face parte din Casa Regală. Cum poate fi Radu Duda candidat la o funcţie teoretic incompatibilă cu postura sa. Este important de menţionat că această postură, de Prinţ, nu a căpătat-o 100% fără voia sa. Să spunem elegant că femeia pe care o iubeşte se întâmplă să aibă sânge albastru. Să fim la fel de eleganţi şi să nu mergem atât de departe spunând că Radu trebuia să se gândească la implicaţiile derivate din căsătorie. Dar pot totuşi afirma că dacă Radu Duda era descendent direct al Regelui, atunci avea o "scuză", spunând că nu a ales să facă parte din Casa Regală şi că nu vrea să fie asociat cu aceasta.
Deci până acum avem un monarhist care vrea să fie preşedinte. De ce vrea Radu Duda să fie Preşedintele României? Cu ce va ajuta România de la Palatul Cotroceni? Şi mai ales, de ce se foloseşte de relativa notorietate pe care i-o acordă statutul de Principe? Familia Regală a declarat că nu se va implica în chestiuni politice - aici nu ma refer, spre exemplu, la reprezentarea României pe plan extern, ci în luarea deciziilor politice. Candidatura lui Radu Duda contrazice această stare de fapt.
Am căutat pe internet un program politic, nu am găsit decât nişte valori la care aderă Principele: un site este dedicat atacurilor la adresa sa, unul este general, dar prezintă o viziune de viitor. Aceasta este vagă şi valorică, de fapt este exact ceea ce ar scrie o alteţă regală atunci când ar candida pentru funcţia de preşedinte. Nimic concret, nimic tangibil. Nu am înteles decât că vrea să fie un preşedinte altfel decât Băsescu, dar asta nu îl va face neapărat mai bun, şi ţara nu va avea neapărat de câştigat. Celălalt site este un blog, unde Radu Duda foloseşte aproape ostentativ numele de protocol "Alteţa Sa Regală Radu, Principe al României". Pentru a-mi consolida poziţia, menţionez (deşi ar trebui să fie înţeles de la sine) că nu am nimic cu folosirea strictă a apelativului "Alteţă Regală" ci cu dualismul numelor: când apare la televizor e simplul cetăţean Radu Duda; când scrie pe blog este ASR Radu.
Cine o sa îl voteze? Nu cred că beneficiază de suportul regaliştilor şi monarhiştilor. Aceştia nu cred în vorba "fă-te frate cu dracu până treci puntea". S-ar îmbăta cu apă rece dacă ar crede că a-l vota pe Duda înseamnă a contribui cu ceva în a repune Casa Regală în drepturi. Radu Duda ca Preşedintele României nu poate face nimic concret pentru reinstaurarea Monarhiei Constituţionale. Ba mai mult, un membru al Casei Regale în funcţia de Preşedinte diluează, în opinia mea, statutul, onoarea şi valorile Casei Regale. Simpatizanţii Casei Regale (nu neapărat susţinătorii unei monarhii constituţionale) s-au cam împuţinat după diversele scandaluri în care aceasta a fost implicată (retrocedarea castelelor, etc.).
În concluzie nu pot să fac mai mult decât să îmi afirm dispreţul faţă de gestul lui Radu Duda, ţinând la distanţă teoriile despre jocurile politice (pe cine susţine în turul doi, cu cine a vorbit, etc.).

Greaua Moştenire

Acest draft de post realizat acum vreo două luni a plecat de la o emisiune Tănase şi Dinescu (prin februarie-martie). La un moment dat Dinescu vorbeşte despre "greaua moştenire": fenomenul care apare cel mai des la Guvernele româneşti post comuniste, dar uneori se mai observă şi la Parlament şi la diverse instituţii.

Ce se întâmplă, în primele zile chiar luni după investitură, instituţia trebuie să întindă democraţia pentru folosul propriu al liderilor ei. Toţi se plâng că cei care au domnit înaintea lor au lăsat ţara în paragină şi că ei au un handicap sever care a fost creat fără participarea lor. Să reflectăm puţin asupra acestui fapt. Deci toate partidele care au venit la putere în urma alegerilor s-au plâns că rolul lor este foarte dificil deoarece cei dinaintea lor au furat au stricat au fost incompetenţi (mai mai că ar spune "noi nu ştim daca putem guverna ţara bine, da nu că suntem incompetenţi, ci că va fi foarte grea doar aducerea statului pe linia de plutire").
Se poate observa următorul pattern: partidul 2 care a venit după partidul 1 declară că partidul 1 a lăsat o grea moştenire, dar va trece peste aceasta pentru a duce patria pe cele mai înalte culmi ale dezvoltării umane. La următoarele alegeri partidul 3 vine la putere şi spune că partidul 2 a lăsat economia ruinată, legi proaste, oameni incompetenţi, ş.a.m.d. dar partidul 2 a promis că va îmbunătăţi situaţia precară a ţării lăsată de partidul 1. De aici se pot trage trei concluzii:

• Din 1989 încoace se poate observa un regres total al nivelului de trai, hai cel mult o stagnare în dezastru (inflaţie de trei cifre, graniţele închise, ş.a.m.d.) (puţin probabil)
• Din 1989 încoace conducerea politică şi-a lăsat o portiţă pentru a-şi justifica eşecurile care i se circumscriu (foarte probabil)
• Din 1989 încoace în campaniile electorale se promite mult mai mult decât se poate face, alegătorii sunt dezamăgiţi la sfârşitul mandatului, invocarea grelei moşteniri scade drastic încrederea în clasa politică şi corelată cu foarte multe alte concepte prezenţa la vot scade (sigur)
  

Deci Iliescu a trebuit să se confrunte cu greaua moştenire lăsată de Ceauşescu. Ar fi putut Iliescu face multe.... dar nu a putut pentru că Ceauşescu lăsase economia în faliment (lucru adevărat ca formă dar neadevărat în esenţă - economia intră în faliment imediat după revoluţie când practic statul intră în faliment). CDR-ul la fel, ar fi putut face foarte foarte multe dacă Iliescu şi ai lui ar fi luat mai repede şi mai bine măsuri de instaurare a economiei de piaţă. Dar nu a putut nu pentru că era prea ocupată cu unitatea coaliţiei celor trei coaliţii, ci pentru că din piatră seacă nu iese apă. Probabil cea mai cunoscută invocare a grelei moşteniri s-a făcut în 2000 când stânga a revenit la putere pe fondul "dezastrului economic indus de CDR". La fel Tăriceanu nu s-a sfiit în menţionarea problemelor economice create în 2000 - 2004 şi lăsate nerezolvate. Ultimul episod a avut loc odată cu primele luni ale guvernului Boc, şi a fost probabil doar un coccis, o rămăşiţă a unui prost obicei de tranziţie. Sper.

Ultimul Roşu

Era şi cazul să scriu câte ceva despre PCRM. Primul lucru care trebuie conştientizat este că ideologia comunistă a fost interzisă în 1991 odată cu ruperea URSS. Actualul PComuniştilorRM este, conform statulului, "succesor de drept, moştenitor al ideilor şi tradiţiilor Partidului Comunist al Moldovei." Deci aceştia se autoidentifică cu perioada sovietică, şi anume cu partea PCUS din RSS Moldova. Totuşi, să vedem de ce acesta nu poate fi comunist.
Comunismul, sau mai bine socialismul, nu poate exista în condiţii de pluripartidism. Nu ar trebui să argumentez asta, fiind de ajuns exemplul Poloniei. Mai mult, un partid comunist nu poate recăştiga alegerile dupa 4 decenii de socialism. Si să zicem că ultimele 2 alegeri din Basarabia ar fi fost câştigate cinstit de PCRM, îmi vine foarte greu să cred că românilor le-a plăcut guvernarea comunistă şi l-au votat majoritar a treia oara. O să revin la perioadele PCRM din trecut. Deci un partid comunist, pentru a se menţine la putere trebuie fie să instaureze un sistem "partid-unic", fie să trucheze alegerile cu nesimtire . Aici, PCRM nu a putut fi singurul partid, deoarece a fost interzis în 1991 şi refondat în 1994 (vorbesc de partidul comunist din Basarabia indiferent de numele său). Nu ar fi putut nici măcar aduce în discuţie statutul de "partid unic" fără să fie forţat de opinia publică să se dizolve a doua oară. Nu putea nici să "trucheze" alegerile, inventându-şi opoziţia doar pentru a nu fi singurul sportiv de pe teren, urmând să câştige cu 101%. În sfârşit nu putea să apeleze la Stalin/Armata Roşie.
Aici a fost o mişcare, trebuie să recunoaştem, inteligentă. Comuniştii au fost, după 1994, un partid de opoziţie, au căpătat putere gradual, venind la putere pe un fond aparent democratic, urmând să-şi asigure hegemonia prin preşedintele lor. Nu vi se pare că Voronin vorbeşte prea mult pentru un preşedinte ales de Parlament?, în acelaşi timp, nici măcar nu stiu numele preşedintelui german, la fel ales de Parlament. Toţi ştim numele cancelarului german, dar nimeni nu ştie cine e primul ministru în Republica Moldova. Na că am mai mai semnalat o problemă: Voronin e prea puternic pentru o republică teoretic parlamentară.
Până aici am arătat că o formaţiune politică de extremă stângă nu poate exista în condiţii de alegeri libere. Acum probabil o sa primesc o replică gen: da şi FSN era comunist, şi a câştigat. De acord, FSN a avut o orientare socialistă, dar nu spunea asta pe fată. PCRM spune că 49% din oameni au votat socialismul declarat pe faţă. Tot oamenii aceia ştiu ce înseamna 40 de ani de comunism. Mi se pare o inadvertenţă greu de crezut.
Bine, PCRM se declară un reformator al socialismului, dar nu poti reforma socialismul privatizând economia, deci practic renunţând la conceptele fundamentale de luptă de clasă şi dictatura a proletariatului.
Dacă PCRM nu este un partid comunist atunci ce este? Opinia mea: PCRM este o formidabilă maşină de menţinut diverşi indivizi în putere, şi nimic mai mult. Nu există nici o îndoială asupra competenţelor acestora. Este un partid cartel veritabil. Cu toţii ştim câte avantaje (în special băneşti) poate oferi un loc în Parlament, mai ales în condiţiile economiei libere. Mai mult, cât de prielnică este pentru unii existenţa unui preşedinte corupt, un veritabil "sforar al ţării". De fapt este bine pentru toţi cu o singură excepţie: poporul :). Românul a fost, şi va fi dacă nu trece la acţiuni şi mai drastice, marele perdant în Basarabia. Deci PCRM este un partid mafiot cu interese strict economice; toate acţiunile politice au fost făcute pentru suportul popular, ca o încercare de legitimizare. Acum când oamenii sunt în strada s-a terminat cu smecheria.
Dacă se va încerca o vărsare de sânge, Voronin va pierde în secunda doi; acesta va fi văzut ca un dictator brutal înainte de toate (mafiot, filorus, kaghebist, prafuit, comunist, şamd). Românii trebuie să îl ţină sub presiune până când cedează paşnic.

Cât despre protestele din Bucureşti, sunt foarte dezamăgit:
- Nu înţeleg de ce se flutură hartii cu stema comunistă interzisă. Oamenii care susţin ideea interzicerii PCRM nu sunt departe de comuniştii în sine. Tot ce pot oamenii să ceară sunt alegeri libere. Interzicerea unei ideologii se poate face doar în cazuri extrem de limitate (vinovăţia pentru un război).
- Nu înţeleg de ce se militează pt unirea României cu Basarabia. Acest ideal este o speranţă deşartă din moment ce România este în UE. Alipirea va însemna intrarea implicită a Basarabiei în UE, fără ca aceasta să fi îndeplinit standardele aderării.
- Nu înţeleg Noua Dreaptă.
- Nu înţeleg de ce se strigă lozinca "Noi de aicea nu plecam, nu plecăm acasă, până nu vom câştiga Basarabia noastră". Aceste cuvinte se rostesc în cadrul unui meeting care are autorizaţie din partea Poliţiei până la ora 22:00. Vă imaginaţi, cred, cât de penibil este să susţii că nu vei pleca acasa, iar peste 10 minuteg, libertate, şi bagi steagurile în portbagaj şi să pleci acasa.

Constituţia

Studiind recent un text despre Constituţia României şi reviziurea acesteia (Ioan STANOMIR, După 1989) am hotărât să scriu câte ceva despre actul fundamental, şi anume recepţia acestuia de către cetăţeni. Myessayspace promite cat de curând un sondaj de opinie despre cunoştintele românilor ordinari cu privire la Constiuţie (am pile la sociologie), poate chiar şi un interviu cum erau la Cronica Cârcotaşilor gen întreb oamenii de pe stradă ce ştiu despre Constituţie (am pile şi la regie)
Să nu care cumva să creadă cineva că eu traiesc in lumea mea şi ma astept ca tot românul să stie ce prevede fiecare alineat. Bineînţeles că nu toţi sunt jurişti. Nu asta e ideea centrală a opiniei mele. Problema e că românskii nu cunosc practic ideea generală a constituţiei. Să ne imaginăm următorul scenariu:
Ion deschide Constituţia... citeşte primul articol. Se întreabă de ce este Constituţia atat de importantă. Că doar toţi prietenii lui ştiu că România este stat naţional, başca a auzit şi de la ta'su că suntem republică populară şi democrată. Apoi corelează acest lucru cu o ştire TV despre Curtea Constituţionala. Hehe.. ce uşoară o fi politica..

Opinia mea este următoarea: Românii habar nu au ce face constituţia şi de ce este pusă. Vreau să amintesc doar că Rusia a avut prima Constituţie democratică în 1993. Nu cumva se corelează acest fapt cu regimurile de acolo? Ba da. Tarii nu au acordat nici o constituţie poporului, au putut să se afunde în autocraţie o buna perioada de timp. Revoluţia din februarie la fel... nexam. Apoi regimul socialist a facut el o constituţie, dar ceva imi spune ca doar pentru a-şi conferi un plus de legitimitate. Nu mă pronunţ cu privire la constituţia lor din 1993 pentru că nu sunt expert, dar din punct de vedere al circumstanţelor sale, ar trebui să fie una democratică (probabil).
Până la urmă Constituţia nu trebuie tratată ca o lege oarecare numărul xxx (porno, ştiu) din 1991. Este numită lege fundamentală pentru că uneori nu funcţionează ca o normă, ci este o colecţie să zicem de linii generale care stau la fundaţia regimului nostru. Constituţia este un fel de contract social între cetăţeni cu drepturi şi stat care va garanta acele drepturi. Automat acel stat nu poate fi autocratic, pentru că un autocrat prin definiţie încalcă drepturile fundamentale (la libertate spre exemplu). Cum putem avea un electorat performant şi interesat de viaţa publică dacă acesta nu cunoaşte pe ce este fundamentată această viaţă. În plus cum am putut supune la referendum o revizuire a constituţiei când cei care votează habar nu au ce votează (ştiu că a fost o campanie masivă de informare, dar nu s-a insistat pe ideea fundamentală a constituţiei, ci mai mult pe modificări aduse formei din 1991.
Bineînţeles că românii cred că politicienii fac ce vor. Din păcate chiar şi unii oameni de vârsta mea cred asta. Practic consideră pe buna dreptate că parlamentarii au puterea, spre exemplu să facă o lege prin care li se acorda nush ce spor că lucrează intr-o clădire construită ca monument.
Eu cred că puţine noţiuni asupra ideii de constituţie (pana şi titlul e sugestiv: constituţie vine de la constituire (a statului)) sunt de mare valoare pentru cetaţean în primul rând şi pentru viaţa politică, şi primul care trebuie să se sesizele este sectorul ONG-urilor.
În încheiere, vreau să amintesc de un clip care a circulat pe youtube şi a fost primit foarte bine:


de fapt, ideea centrală a filmului, autoritarismul (mulţi nu cred că s-au prins, doar au considerat că e bine să retrimită mass-ul) nu se rezolvă mergând la vot, ci înţelegând principalul mecanism de restricţie.

PS: Nu am vorbit despre statul de drept