Mojicie pe stil vechi

Ce se întamplă când unii oameni care se află în poziţii de forţă şi dau acestor poziţii un caracter de superioritate absolută? Oamenii nu îi sancţionează aşa cum ar trebui. Mai ales când asta se întamplă în campanie electorală. M-am gândit mai bine şi am zis să scriu totuşi ceva "de sezon". Nu ca asta ar explica absenţa mea; pur şi simplu nu am avut chef să scriu şi nici net permament.
Băsescu, marele tatic al mişcărilor electorale inteligente a dat-o în bară, de data asta mult mai pragmatic. Numesc mişcări electorale inteligente acele mişcări neobişnuite din care autorul lor vrea să câştige voturi: amânarea depunerii candidaturii condiţionat fiind de criză, angrenarea electoratului printr-un referendum care nu are nici o treaba cu funcţia pe care o deţine, joaca de-a independentul susţinut de un partid, etc. Mă miră totuşi că absolut tot electoratul nu pune botul la tacticile astea, ba mai mult vede dincolo de ele.
Ei, atunci când nu pune la cale ţara şi nu gandeşte manevre neortodoxe, Băsescu se ţine de ale lui. Sâmbătă a ţinut un miting electoral la Cetate, celebra comună gazdă a moşiei lui Mircea Dinescu. Pentru cei care nu urmăresc emisiunea lui, Dinescu are o vie - proiect european acolo, o casă, etc. Dinescu a atribuit portului Cetate o dimensiune culturală, făcându-l obiectiv turistic. Mai multe aici. Înainte să vorbească preşedintele, un acolit de-al său a spus că il va "trimite pe Dinescu dincolo de Dunăre". Mai apoi urcă Băsescu şi ţine un discurs despre moguli şi foarte important, despre cei care vorbesc de rău ţara, în special la TV. Dinescu, care urcase deja pe scena şi-a manifestat în repetate rânduri dorinţa de a vorbi, probabil de a da o replică. Bineînţeles că nu a primit cuvântul, dar a primit şi o explicaţie: este un miting electoral organizat pentru preşedinte. El oricum vorbeşte la TV în fiecare seară.
Nu că e mojicie? Pe lângă simpatia mea pentru Mircea Dinescu, constat o contradicţie generala în discursul preşedintelui: critică trusturile de presă spunând că dirijează discursul jurnaliştilor şi, în acelaşi timp, nu lasă oamenii "de la televizor" să vorbească, mai ales după ce îi provoacă. Atenţie: Băsescu nu critică direct jurnaliştii şi chiar spune că unii "s-au refugiat din presa scrisă în comunicarea pe Internet, fiindu-le mai scumpă libertatea decât preţul pe care-l aveau lucrând la ziare, care nu mai făceau deja o politică a publicului, ci făceau o politică a patronului". Oricum, Dinescu işi cerea replica aşa cum orice om atacat fără motiv ar trebui să o facă. Bine, atacul a fost cu motivaţie electorală, şi probabil candidatul respectiv a câştigat mai multe voturi atacând decât a pierdut neacordând replica, dar sper că nu sunt singurul care a constatat mojicia ascunsă la nivelul tacticii. Faza asta cu Dinescu trebuie să dea în vileag tot discursul lui Băsescu legat de moguli şi să dea de înţeles că toata presa are ceva cu el din mai multe motive, cel material fiind doar unul din ele.
Nu voi comenta celelalte incidente ale campaniei. Consider că au fost comentate destul şi cred că electoratul a înţeles ce trebuia, cu o excepţie: referendumul.
Am o singură observaţie despre manevra respectivă: orice preşedinte poate cere referendum atunci când poporul îşi manifestă dorinţa de a schimba ceva, fie direct fie prin lobby. Nu cred că e cinstit pentru ceilalţi candidaţi şi mai ales pentru noi. Tehnica referendumului este, cred eu, o fază asemănătoare cu, să zicem obiceiul primarilor de a asfalta străzile oraşului în campanie electorală, iar pe maşinile care execută lucrările să fie lipit un afiş electoral cu primarul în funcţie. Încă o dată Băsescu face uz de un avantaj într-un mod necinstit nu neapărat pentru că iniţiază un referendum în campanie, ci pentru că îl invocă electoral.
Mai multe rele despre referendum aici.
Surse:

• http://www.realitatea.net/basescu-catre-mircea-dinescu--este-un-miting-organizat-pentru-presedinte--te-duci-la-televizor-sa-vorbesti--nu-aici_659147.html
• http://www.realitatea.net/dinescu-despre-incidentul-cu-basescu--nu-credeam-sa-traiesc-o-asemenea-jena_659177.html
• http://www.realitatea.net/dinescu--daca-iese-basescu-presedinte--ma-duc-si-vorbesc-la-televiziunea-bulgara_660642.html
• http://www.realitatea.net/basescu--internetul-tinde-sa-intre-in-jocurile-marilor-trusturi-de-presa_660962.html

PS: după cum se vede in dreapta, îl susţin pe Crin, dar fac asta de când a devenit preşedintele PNL şi implicit candidatul probabil la cea mai înaltă funcţie în stat din partea liberalilor. Susţin Antonescu chiar dacă am fost abordat în nenumărate rânduri de Băsescu şi Geoană cu oferte gen case, maşini, femei etc.

Circ

Ia să vedem ce înseamna, şi mai exact la ce este bun circul ăsta de la televizor. Pentru început prin circ de la televizor înţeleg toate scandalurile care au început cam de la cel cu Monica Iacob Riţi. Ce se întâmplă: candidaţii noştri de top, mai precis primii doi (fără Crin Antonescu) nu au alt domeniu în care să se combată decât la capitolul care are şmenuri, cine a furat, cine a încalcat, cine are frate pus bine, cine s-a dus la sărbătoarea mai mare sau mai importantă, etc. Bine, nu că nu au alt domeniu de competiţie, dar este mult mai complicat să discute pe platforme politice la nivel doctrinar decât să se arate cu degetul reciproc. Obiceiul ăsta ne-a rămas din anii 90, dar este foarte bine că, dupa 20 de ani, avem un început de schimbare: Crin Antonescu încearcă să stea la distanţă de aruncatul cu noroi. Scandalurile acestea care duduie la televizor ziua şi noaptea în reluare au rolul aparent de a denigra un candidat sau altul, pentru că am constatat că indiferent de natura scandalului, de oamenii implicati şi de domeniul acestora, întotdeauna este învinuit fie Traian Băsescu, fie Mircea Geoana. Nimeni nu scapa nici un prilej de a se pişa pe un candidat, pentru că în felul acesta îi pun beţe în roate. De fapt, şi ajung la ideea mea de bază, tot ce se realizează cu circurile este absenteism din ce în ce mai mare.
Ce se întamplă când poporul află, în campania electorală, cât s-a furat şi câte afaceri murdare s-au făcut în ultimii 5 ani? Oamenii nu mai votează. Se enervează şi nu mai votează, pentru că fac asta de 20 de ani şi au aparentul sentiment că degeaba au făcut-o. Elena Udrea a avut un discurs de 10 minute în faţa Parlamentului, înainte să apară comisia de anchetă. Din acele 10 minute, 2 minute le-a folosit în apărarea ei în restul de 8 a încercat să facă nişte dezvăluiri foarte importante despre fosta guvernare liberală, chipurile că s-a furat de la poştă cu maşinile, mă rog, toate dezvăluirile de genul sună la fel. Am susţinut şi încă cred că fosta guvernare a fost bună pentru România. Nu sunt deranjat de faptul că, vezi doamne, a dat Udrea în vileag toate furtişagurile. Mă deranjează că această curcă vorbeşte doar când e acuzată şi că dezgroapă morţi care nu au nici cea mai vagă legătură cu cazul ei. Nu serios, în alea 8 minute a vorbit despre lucruri care s-au întamplat cu 1-2 ani în urmă, iar scandalul ei are la bază nush ce fapte despre care ştiu sigur că s-au întamplat anul acesta. Chiar nu ştiu ce anume a făcut Udrea, sau de ce anume e acuzată, dar asta pentru că sincer nu mă interesează. Nu contează ca a furat scutere sau perdele, că a furat cu complici sau fără, ca a făcut trafic de influentă sau a aranjat o licitaţie. Contează doar că e acuzată că a încălcat legea. Şi când a auzit că e acuzată a sărit ca arsă. Asta nu indică decât că vrea cu disperare să arunce atenţia de pe ea. Ce zic oamenii, electoratul când văd că doar în campanie electorală află şi ei ce s-a petrecut în ultima perioadă, şi află asta doar cu prilejul războiului de replici dintre politicieni. Acest război de replici nu poate genera altceva mai mult decât absenteism, pentru că oamenii îşi bagă picioarele şi nu se mai duc la vot. Apare la nivelul societăţii ideea că toţi mint şi fură şi nu au cui da votul. De fapt, în principal electoratul are dreptate. Avem nevoie de o evoluţie, o remaniere a clasei politice, şi pentru că aceasta nu s-a produs în condiţii bune de la sine, rămâne măsura extremă: neparticiparea la vot. Remanierea trebuie să facă din politician exact ceea ce spune numele: un om interesat strict de chestiunile politice. Trebuie să recunosc faptul că Antonescu este cel mai aproape de "politicianul nou" strict din acest punct de vedere. Oamenii care orchestrează aceste scandaluri se gândesc că un scandal care îl are în mijloc pe Geoană îi va restrânge baza electorală. Pe bună dreptate, aşa se întamplă, dar ce facem cu electoratul care nu îl va mai vota pe Geoană, în urma scandalului. Acesta va deveni absent, deci scandalurile sunt gândite prost din start. Gânditorii acestora nu îşi pun problema atragerii electoratului către un candidat, niciodata nu şi-au pus-o, şi de aia avem prezenţa asta scăzută. Aceste scandaluri contribuie, în proporţie covârşitoare, şi la acel sentiment de neîncredere în clasa politică, despre care am mai vorbit.

Noua combinatie

Sorin Oprescu. Şovăiala asta de care a dat dovadă zilele astea a luat, ieri, o direcţie înspre depunerea candidaturii. Dacă până acum era clar indecis (deşi unele sondaje l-au luat în calcul), săptămâna trecută primarele a făcut o vizită cică generală prin Bucureşti. A fost o baie mascată de mulţime, fără mulţime dar cu presa după el.Vreau să clarific că îl simpatizez pe Oprescu, dar încep să fiu dezamăgit, pentru că pe zi ce trece iese la iveală faptul că nu este, în nici un caz, independent. Gurile avizate spun că un candidat independent are toate şansele să câştige alegerile din toamna, pentru că nu are treaba cu partidele şi nu împrumută nici o imagine făurită într-un partid. Totuşi, un independent mai independent ca Radu Duda nu avem, şi aparent el nu poate scoate doua cifre în procent, şi nici nu o să scoată. Toată şmecheria se face în turul doi; cine susţine pe cine, cine pe cine nu susţine şi mai ales cine vorbeşte prostii despre cine. Oprescu intră pe o nişă specifică; are o logică politică apropiată de a lui Băsescu (unu plus unu egal doi. Băsescu şi/sau Oprescu), dar nu are absolut nici un dezavantaj de imagine (nu fizică), spre deosebire de Băsescu. Să ne gândim că nici nu şi-a anunţat candidatura şi avea vreo 8% într-un sondaj. Alea opt procente sunt luate de la principalii candidaţi, cu precădere de la Băsescu. Un Oprescu după campanie are şanse mari să îl depăşească pe Crin Antonescu, e drept şi datorită stagnării acestuia din urmă. Nu a mai zis nimic, a lansat platforma şi atât. Nu, nu vreau scandal sau ceva, dar trebuie să aducă aminte românilor cine este şi ce vrea Crin Antonescu. Actualul primar al Capitalei este un om politic mult mai simplu, şi din punct de vedere strict logic mult mai eficient. De aceea spun că se aseamănă cel mai mult cu Traian Băsescu, deci ambii împart cam acelaşi electorat. Ambii au un avantaj: culoarea politică: Băsescu beneficiază de susţinerea celui mai mare partid din pdv al rezultatului alegerilor parlamentare, iar Oprescu beneficiază de lipsa culorii politice. Opinia mea este că cel din urmă un va da niciodată primăria pentru Cotroceni, dar face uz de prestigiul de care se bucură pentru a face jocul cuiva, iar mai departe de acest punct sunt doar speculatii-zvonuri. Singura mea temere este că depunerea candidaturii o să îl scoată definitiv pe Antonescu din joc, dar este totuşi prea devreme pentru calcule. Sunt sigur că Oprescu va intra în show, pentru simplul fapt că nu are nimic de pierdut, şi poate câştiga cel puţin o reafirmare a puterii şi legitimităţii.

Între timp am văzut că Riţi şi-a schimbat puţin look-ul. Şi-a făcut cărare pe mijloc, probabil să-şi ascundă vârsta, adică să ascundă faptul că a furat cot la cot cu aia despre care se crede că trebuie să plece ca să se oprescă hoţia în România.

Campania şi Băsescu

Traian Băsescu. Nu.. nu o sa fie un post gen "Basescu e sforaru tarii, se crede smecher, etc.". Trebuie totuşi să îi dăm cezarului ce-i al cezarului. Da, a fost un preşedinte jucător, dar într-un anume fel. Nu există un standard pentru un preşedinte jucător, dar dacă am fi să luam unul, Constituţia reprezintă limitarea acestuia, practic îi spune cât poate, legal, să joace. Despre cât de mult încalcă preşedintele Constituţia se pot face doar speculaţii; eu unul nu cred că o încalcă. România a văzut, după 89, un şef de stat care nu avea niciodata treaba, ţara nu avea nici o problemă a cărei soluţii putea fi treaba preşedintelui, şi un altul care a făcut mult prea multe compromisuri încât era practic ignorat în jocurile politicii. În aceste condiţii, al treilea şi ultimul Domn care iese în presă şi vorbeşte despre probleme reale (dar nu întotdeauna la fel de importante) este, în opinia mea, un preşedinte jucător. Acum bineînţeles că o să las impresia că susţin Băsescu. Am zis "vorbeşte", asta nu înseamnă că preşedintele are şi gânduri bune, dar a arăta cu degetele problemele este un pas înainte, cred eu, pentru România. Oricum românii ştiu care sunt probleme, dar faptul că varianta oficială coincide în mare cu varianta lor este un progres. A, că asta ar trebui să fi fost primul pas pe care un preşedinte ar fi trebuit să il facă (încă de la începutul anilor 90) este altă treabă. Dacă Iliescu vorbea deschis despre probleme, probabil că la ora asta Băsescu nu prea ar fi avut material în jocul în care este el jucător :).
Vedeţi voi, preşedintele actual ar fi fost foarte bun ca un candidat în 1990. Dacă prin absurd ar fi avut acelaşi discurs l-ar fi bătut pe Iliescu (care a scos 85%). Manevrele pe care le face acum ar trebui să atragă un electorat normal în acelaşi fel în care o maşină luxoasă atrage o tipă proastă. Adică gandiţi-vă: într-o ţară normală, gesturile lui ar fi undeva între normale şi lăudabile. Mă refer aici la faptul că îşi asumă efectele crizei, condiţionându-şi candidatura (toţi ştim că o să candideze.. dar felul în care exploatează situaţia pe mine unu mă miră şi în acelaşi timp mă bucură). România a văzut atât tupeu politic şi atâtea smecherii politice în ultimii 20 de ani încât am devenit insensibili. Da, bineînţeles că este aberant să crezi că prinde faza cu "nu ştiu dacă o să candidez", dar ideea care văd că scapă oamenilor este că Băsescu încearcă măcar să nu fie Iliescu. Dacă Iliescu ar fi avut o fata si aceasta ar fi dorit să candideze undeva, bag mâna în foc că ar fi susţinut-o cu tupeul şi nesimtirea tipică de care a dat dovadă în nenumărate cazuri. Probabil ar fi făcut un afiş în care el îi strange mâna (aşa cum i-o strângea şi lui Năstase în 2004) cu mesajul "Votaţi un Iliescu!".
Băsescu a riscat enorm încercând să joace cartea inteligentă în politica românească. Din păcate a pierdut. Nu pot să spun că românii sunt prea deştepţi pentru el şi s-au prins de fază, dar cu siguranţă au văzut smecherii mult mai mari decât "dar de ce politizaţi totul? eu nu sunt în campanie electorală, sunt în vizită la sărbătoarea tunsului oilor". Tehnic, preşedintele are dreptate. Tehnic, el nu face campanie electorală, dar cu întrebarea "de ce politizaţi totul?" încearcă să intre la inima oamenilor încă o dată. E şiret vulpoiul! Nu prea merge. Deşi se îmbulzesc ca ungurii la Posada când se dau mici PSD, românii nu mai au politicienii la inimă. Şi pentru că am spus că trebuie să dăm cezarului ce-i al cezarului, actualul preşedinte merită laudele pentru că încearcă să facă ceva mai mult decât să dea un milion sau un cozonac sau un litru de ulei sau un kil de făină sau niste pulpe de pui pentru un vot. Nu zic că nu va face asta, dar măcar încearcă mai mult de atât. Şi bag mâna în foc că Băsescu s-a agitat mai mult pentru interesul naţional decât Iliescu şi, hai să zicem Constantinescu. Partea proastă este că au fost nevoie de 20 de ani doar pentru ca un preşedinte să mimeze faptul că luptă în interesul cetăţenilor. Asta face actualul şef al statul, mimează. Dar repet, şi o să o repet la nesfârşit, ca român a ajuns să mi se pară lăudabil acest "progres".

PS: Încă nu am culoare politică, dar simpatiile mele se îndreaptă puternic către PNL.
PS2: Deci nu voi vota Băsescu şi nu recomand nimănui să voteze Băsescu.

Ce mai face Obama?

Azi dimineaţă mâncam nişte ouă şi mă uitam la Realitatea. Am văzut că a ajuns Barack Obama în Italia la summitul celor mai puternic industrializate state din lume - G8. Mă rog, eu la şcoala am învăţat că era G7+1 (G7 + Federaţia Rusă). Văzând marea ştire strecurată cu greu între înmormântarea lui Michael şi fantoma lui Michael, mi-am pus întrebarea firească "mă, ce a mai facut mă Obama? că de mult nu am mai auzit de el". De fapt întrebarea s-ar reformula în "de ce am auzit atat de mult despre el la sfârşitul anului trecut?" sau "de ce s-au entuziasmat atât de mult oamenii (toţi, nu doar americanii) în campania electorală a candidatului din partea Partidului Democrat?". Opinia mea este că Obama a jucat excelent din punct de vedere electoral, sau cel mai probabil a avut o echipa foarte bună. Acesta a fost transformat în ochii marelui public (planetei) într-un om fără limite. Gandiţi-vă că Iliescu vorbea (în România) acum ceva vreme că nu este exclus să apară un "Obama" - candidat surpriză. Băsescu a fost un fel de Obama în 2004, cand a apărut pe neaşteptate în postura de candidat dupa retragerea lui Stolojan - nu este aici absolut nici un joc politic, nu-nu. Dar oamenii nu îl consideră pe Obama un Băsescu (pt ca a aplicat cam aceeaşi tactică dar cu 4 ani înainte de Obama). Obama a creat un nou set de reguli ale succesului electoral, dar din păcate aceste reguli nu cred că sunt atât de durabile să îi mai aducă un mandat, nici lui nici altuia care le va aplica. Tot ce a făcut Obama, în afară de faptul că a venit din negura timpului-ceaţa dimineţii-smoggul londonez a fost să spună oamenilor EXACT CEEA CE VOR SĂ AUDĂ ÎN CONDIŢIILE ACELEA. Obama nu e fascinant în sine, ca persoană. Bine, este, dar nu atât de mult încât să ajungă preşedinte doar din acest punct de vedere. De fapt, el este mai mult un oportunist, meritul lui fiind ancorat mult prea adânc în politica dezastruoasă (din punct de vedere al opiniei publice) a precedentului preşedinte. Este la mintea cocoşului că cine vine şi urlă "CHANGE!!" va fi votat, nu neapărat pentru că aceasta schimbare înseamna creşterea nivelului de trai sau aducerea în moralitate a unor legi, ci mai mult pentru că este o schimbare dintr-un regim devenit extrem de nepopular. Antonimul acestuia este un regim popular, iubit de cetăţeni, deci tot ce trebuie făcut este să schimbi (promiţi că schimbi). Oricum faza cu "change" a intrat în discursul tipic al democraţilor. Aceste smecherii combinate cu mobilizări despre care am mai vorbit aduc victorie strict electorală. Opinia mea este că la nivelul meu şi al României, nu se simte absolut nici o schimbare de preşedinte peste ocean, şi de aici nu se poate face nici o diferenţă, momentan, între, să zicem, ultima jumătate a lui 2008 şi prima jumătate a lui 2009. Au trecut 6 luni, şi absolut nimic spectaculos. Obama şi-a cam pierdut din elan, la fel şi oamenii din entuziasm. Au duduit ştirile despre Obama în campanie, o luna maxim două dupa ce a preluat preşedenţia şi cam atat, după aia nu i-a fost acordată mai multă importanţă decât i se acordă, să zicem, unui preşedinte European, asta în condiţiile în care Obama a hype-at la extrem lumea, mult mai mult decât oricine. Opinia mea finală este că nu mai durează mult până când un val anti-Obama va apărea întâi în ansamblul societăţii americane, urmând ca acesta să se extindă la nivelul planetei. Singura scăpare a preşedintelui este să arate doar că are puterea deplină să modeleze lumea într-una mai bună. Masele sunt proaste; este suficientă o demonstraţie de forţă (pozitivă).

Obama şi cu mexicanii

Nu ma uit la meci. Acum vreo câteva zile am dat peste un clip pe youtube făcut în campania pentru Casa Albă de anul trecut:

Am râs de felul in care tin mexicanii chitara. Am râs de felul în care mimează mexicanii pasiunea pe care o pun în cantec. Am râs de cuplul de la 0:52. Apoi, la rugămintea cuiva am făcut un draft să nu uit să scriu câte ceva despre clip.

Conceptul care stă la baza acestei părţi a campaniei prezidenţiale din 2008 este angrenarea periferiei. Periferia este, nu-i aşa, tot ce nu este centru. Centrul societăţii din punct de vedere politic este reprezentat de elite. Bine, nu elitele, dar din punct de vedere electoral cei care au simpatii politice solide, aproape de neclintit, şi spirit democratic bine fundamentat. Centrul este, în viziunea mea, întotdeauna fidel unui partid, îl va vota pe candidatul acelui partid indiferent de campanie. Centrul nu trebuie motivat să voteze, acesta îşi va exercita dreptul indiferent de candidaţi şi campanie. Aceştia (electoratul din centru) sunt scoşi din calculul, fiind aproape imuni campaniei în sine. Periferia este reprezentată în primul rând de minorităţile etnice (în special negrii şi hispanicii în societatea americană), dar şi de partea medie şi inferioară a clasei de mijloc şi săracii.
Obama nu a venit cu idei revoluţionare. Să nu uităm că placa cu "CHANGE" a fost folosită intensiv de Clinton, intrând practic în discursul democraţilor. Este logic: democraţii au avut mult mai puţini preşedinţi decât republicanii. Cât despre scoaterea trupelor din Irak şi Afghanistan, şă privim campania din 1968 când Nixon a promis mai pe ocolite mai direct că o să încheie războiul din Vietnam. Totuşi în 1968 războiul era în toi, pe când în 2008 se încheiase confruntarea directă din Irak, Saddam e oale şi ulcele încă din 2006. E mult mai uşor să promiţi că scoţi trupele care menţin pacea decât că scoţi trupele care luptă pentru victorie. Promisiunile de genul încheiem războiul sunt la mâna oportuniştilor, şi acestea se fac întotdeauna atunci când opinia publică înclină spre retragere. Am putea totuşi să-i dăm cezarului ce-i al cezarului, şi anume să spun că John McCain nu a fost un oportunist din perspectiva războiului.
Obama are două avantaje, unul fizic şi unul intelectual. Când spun avantaje mă refer strict la cele electorale. Obama a fost o imensă locomotivă electorală, dar nu asta e important. Important este că a atras foarte multe voturi din periferie. Avantajul intelectual s-a făcut remarcat: centrul ştie foarte bine să citească dincolo de campania electorală; ştie că jumătate din promisiuni nu se vor îndeplini. Nu spun că Obama este prost, ci doar că a ştiut cum să îşi ajusteze discursul în funcţie de ascultători. Clipul este o dovadă clară. Bineînţeles că mexicanii la prima vedere i-au discreditat pe muzicanţi şi pe Obama, dar la o judecată cât de cât rece au constat, sunt sigur, că Obama le este mai apropiat decât McCain. Judecata lor nu se face pe criterii politice, ci pe apropiere sentimentală. Nu spun că periferia este proastă, ci doar că este, în mare parte ignorantă. Obama a înţeles asta, şi a profitat într-un fel. Filmuleţul este unul reuşit pentru un filmuleţ care îndeamnă mexicanii să susţină un Preşedinte SUA.
Opinia mea este că faptul că s-a născut negru este un avantaj foarte consistent pentru câştigarea simpatiei din partea periferiei. Priviţi acestă parte din show-ul lui Chris Rock:

Prin simplul fapt că Obama s-a născut negru, a luat toate voturile negrilor. De ce? Aş fi penibil dacă aş explica ce alege un negru între un alb şi un negru. Atunci când un negru candidează, promisiunile nu prea mai conează, deci îi este foarte uşor să ia voturile negrilor care sunt "registered voter". Rasismul a fost scos din acte dar nu şi din mentalitate. Nu pot generaliza asta decât pentru periferie.

Cât despre WASP, opinia mea este că odată cu mandatul lui Obama aceştia nu mai au cum să aspire la supremaţie intelectuală şi socială, nici măcar să se considere în interior superiori în societate.

Candidatura lui Radu Duda

Pentru început vreau să clarific unele lucruri: nu contest din punct de vedere legal actul său. Îmi afirm pe această cale respectul pentru Casa Regală a României, consider abolirea monarhiei un gest nelegitim şi lipsit de onoare şi admir sistemul politic al Regatului României (exceptând regimul instaurat de Carol al II-lea). Stiu prea bine că toţi avem dreptul de a alege şi de a fi aleşi. Nu contest nici postura intelectuală a Alteţei Sale, nici modul în care acesta a ajuns membru al Casei Regale, nici scopul vizitei acestuia la Polul Nord, ş.a.m.d. pentru că nu vreau ca post-ul meu să fie un atac murdar la adresa lui Radu Duda. Contest doar gestul său de a candida la funcţia de Preşedinte al României, gest despre care s-a scris că este controversat. Ca o paranteză, şi despre Becali s-a scris că este un personaj controversat; ori nu văd nici o controversă în capacitatea sa intelectuală. Cine polemizează pe chestiunea asta devine, la rândul său, cel puţin controversat.
În primul rând, trebuie să fac o observaţie banală: un membru al unei case regale, oricărei case regale, ar trebui să fie un monarhist convins. Dacă un principe nu este monarhist, atunci cine altcineva este?. Dacă acest membru nu este monarhist din motive ideologice, atunci ar trebui să fie din motive cât se poate de pragmatice: o monarhie îl avantajează net. Deci ar fi bine pentru Radu Duda să fie monarhist.

Din moment ce candidezi pentru funcţia de Preşedinte, înseamnă că eşti de acord cu prerogativele acestei funcţii, deci implicit esti de acord cu sistemul democratic, să zicem republican. Republican nu în sensul aristotelic de combinaţie între monarhie, aristocraţie şi democraţie, ci republican în sensul modern, contemporan: democraţie de masă. Deci Radu Duda, prin gestul său, este de acord cu sistemul care nu îi dă explicit nici o putere derivată din faptul că face parte din Casa Regală. Cum poate fi Radu Duda candidat la o funcţie teoretic incompatibilă cu postura sa. Este important de menţionat că această postură, de Prinţ, nu a căpătat-o 100% fără voia sa. Să spunem elegant că femeia pe care o iubeşte se întâmplă să aibă sânge albastru. Să fim la fel de eleganţi şi să nu mergem atât de departe spunând că Radu trebuia să se gândească la implicaţiile derivate din căsătorie. Dar pot totuşi afirma că dacă Radu Duda era descendent direct al Regelui, atunci avea o "scuză", spunând că nu a ales să facă parte din Casa Regală şi că nu vrea să fie asociat cu aceasta.
Deci până acum avem un monarhist care vrea să fie preşedinte. De ce vrea Radu Duda să fie Preşedintele României? Cu ce va ajuta România de la Palatul Cotroceni? Şi mai ales, de ce se foloseşte de relativa notorietate pe care i-o acordă statutul de Principe? Familia Regală a declarat că nu se va implica în chestiuni politice - aici nu ma refer, spre exemplu, la reprezentarea României pe plan extern, ci în luarea deciziilor politice. Candidatura lui Radu Duda contrazice această stare de fapt.
Am căutat pe internet un program politic, nu am găsit decât nişte valori la care aderă Principele: un site este dedicat atacurilor la adresa sa, unul este general, dar prezintă o viziune de viitor. Aceasta este vagă şi valorică, de fapt este exact ceea ce ar scrie o alteţă regală atunci când ar candida pentru funcţia de preşedinte. Nimic concret, nimic tangibil. Nu am înteles decât că vrea să fie un preşedinte altfel decât Băsescu, dar asta nu îl va face neapărat mai bun, şi ţara nu va avea neapărat de câştigat. Celălalt site este un blog, unde Radu Duda foloseşte aproape ostentativ numele de protocol "Alteţa Sa Regală Radu, Principe al României". Pentru a-mi consolida poziţia, menţionez (deşi ar trebui să fie înţeles de la sine) că nu am nimic cu folosirea strictă a apelativului "Alteţă Regală" ci cu dualismul numelor: când apare la televizor e simplul cetăţean Radu Duda; când scrie pe blog este ASR Radu.
Cine o sa îl voteze? Nu cred că beneficiază de suportul regaliştilor şi monarhiştilor. Aceştia nu cred în vorba "fă-te frate cu dracu până treci puntea". S-ar îmbăta cu apă rece dacă ar crede că a-l vota pe Duda înseamnă a contribui cu ceva în a repune Casa Regală în drepturi. Radu Duda ca Preşedintele României nu poate face nimic concret pentru reinstaurarea Monarhiei Constituţionale. Ba mai mult, un membru al Casei Regale în funcţia de Preşedinte diluează, în opinia mea, statutul, onoarea şi valorile Casei Regale. Simpatizanţii Casei Regale (nu neapărat susţinătorii unei monarhii constituţionale) s-au cam împuţinat după diversele scandaluri în care aceasta a fost implicată (retrocedarea castelelor, etc.).
În concluzie nu pot să fac mai mult decât să îmi afirm dispreţul faţă de gestul lui Radu Duda, ţinând la distanţă teoriile despre jocurile politice (pe cine susţine în turul doi, cu cine a vorbit, etc.).