Prima bucată aici.
Plec, de data asta, de la o replică a lui Neagu Djuvara de la o converinţă despre rezistenţa împotriva comunismului românesc. Ideile sale au luat alt drum, şi de la rezistenţa din munţi ne-a povestit cum a reuşit dânsul (Djuvara) să plece din România după 23 august ca diplomat. Mă rog, nu asta e chestiunea, ci momentul în care s-a întors (imediat după Revoluţia din 1989). A spus că s-a întors şi a găsit "cu totul altă ţara". S-a referit la societate şi cel mai probabil la legăturile dintre oameni. Oamenii au fost, vreme de 40 de ani lipsiţi de încrederea şi respectul reciproc, în mare parte din cauza securităţii dar şi a unor sisteme comuniste (repartizările la locuinte, servici; oamenii se certau între ei pentru că, aparent sistemul nu putea fi schimbat peste noapte, deci trebuia depăşit prin toate mijloacele). Prin multe chestii pe care eu le atribui comunismului vine şi neîncrederea pe care unii români o manifeste ostentativ cu privire la clasa politică. În vremea comunistă, oamenii îşi refulau orice nemulţumire pe care o aveau cu privire la regim pentru că toata lumea ştie că riscau enorm dacă o formulau public. După ce a căzut comunismul, au venit la putere oameni "de-ai noştri", adică din rândul conduşilor vechiului regim. Acum bineînţeles că dacă un om urcă brusc în societate (este ales în conducerea statului), oamenii "conduşi" vor vrea să li se îndeplinească toate dorinţele, dar nu le vor formula precis pentru că nu cunosc procedura. Aceştia preferă, în schimb să discute cu vecinu despre probleme statului decât cu cineva în măsură să rezolve cât de puţin. Aici nu e vorba de incompetenţa politicienilor (care este oricum cu mult peste limita normală şi morală), pentru că nu toţi sunt incompetenţi şi aceia care sunt vor dispărea uşor uşor, ci e vorba de mentalitatea cetăţenilor care vor considera perpetuu că politica este în mâini incompetente. Cum abia am scăpat de comunism, noi românii vrem să recuperam pentru timpul pierdut şi iaca şa astăzi credem că nu mai există nici o speranţă pentru ţara asta. Atenţie, diferenţa este că înainte de 89 credeam pe bună dreptate că nu prea mai sunt speranţe, dar acum românii au mentalitatea asta înrădăcinată deşi aparent ţara merge din ce în ce mai bine. În România, mentalitatea despre care vorbea Neagu Djuvara că ne-ar fi schimbat ca popor nu s-a risipit deloc, unii oameni nu au nici o iotă despre funcţiile pe care le au politicienii, despre puterea pe care o au, dar pe aici pe colo ştiu ei (oamenii) că politicienii ne conduc, deci au putere mare. În acelaşi timp, avem sentimentul că este loc de mai bine, dar din cauza lu Ceauşescu, acel "loc de mai bine" se transformă în nemulţumire. Asta este problema, oamenii nu înţeleg conceptul de îmbunătăţire constantă.
Altă problemă: românii au impresia că numai în România contemporană politicienii fură. Bineînţeles că un om rămâne om indiferent de poziţia lui, şi este întotdeauna tentat să îşi urmeze interesul privat. Aşa este democraţia, şi peste tot de fură, dar în diferite cantităţi. Cert este că din toate timpurile democraţia înseamnă îmbogăţire rapidă pentru unii, pentru că, din moment ce unui om normal i se dau puteri mult mai mari decat cele ale celorlalţi, prima tentaţie e să îşi asigure el toate nevoile. Nu zi nu, că şi tu ai face la fel. Dacă vrei să nu fure conducătorul, monarhia este, într-un fel, soluţia, pentru că regele are, legal, mult mai mult decât îi trebuieste, pentru că altfel nu ar mai fi rege. În cazul acesta, un rege va guverna mai mult spre interesul statului decât spre interesul personal, pentru că, repet, i se dă de la început mult mai mult decât are nevoie. Democraţia, după cum spunea David Hume (acesta are o analiză a Parlamentului Britanic din secolul 18), este un joc de interese private, în care fiecare trage în partea lui, se ajunge la un compromis care avantajează pe toata lumea (ce-i drept, în măsuri diferite), deci se caută un interes public care satisface toate interesele particulare. Oricum, absenţa de la vot nu are cum, tehnic, să scape Parlamentul, Guvernul, etc. de hoţi. Nimic pe lumea asta nu poate distruge odata pentru totdeauna hoţia de acest tip mai bine decât o bună educaţie morală. Dar cum nici nu se poate pune problema moralei la noi, un bun prim pas este să ne oprin din generalizarea următoare: toţi politicienii fură ca în codru şi nimic nu poate schimba asta. De fapt, starea de sprit este: Înainte, toţi politicienii furau ca în codru şi nu făceau nimic pentru ţară. Astăzi, politicienii mai fură, dar se uită cu coada ochiului şi la interesul naţional şi mai fac ceva din când în cand. Cea mai bună situaţie la care poate spera o democraţie este atunci cand politienii fură cu măsură, dar se concentează mai mult la treburile publice. Şi pentru cei care au impresia că dar azi se fură în politică, şi că în perioada interbelică mergea bine treaba, le dau câteva linkuri:
http://www.gandul.info/traditii-istorie/presa-interbelica-romaneasca.html?3895;883313
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/801349/Istoria-pe-sine-tramvaiele-Bucurestiului/
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-05-21/1936-un-an-plin-de-scandaluri.html
Cât despre şpagă, este vina completă a celor care dau, niciodată a celor care iau. Problema este că noi, românii, ne-am învăţat să dăm şpagă, nu să luăm. Şi acest fenomen contribuie la sentimentul de neîncredere în politică, pentru că cică nimeni nu luptă cu fenomenul corupţiei. Păi dacă din toţi românii, doar 2%, să zicem, pot lua măsuri concrete împotriva şpăgii, de sus. Restul de 98% sunt români de rând care mănâncă cacat în RATB că nu le convine că tre să dea şpagă, dar nu vor înceta ei ci vor lăsa întotdeauna pe altcineva.
Concluzia este că românii vor da întotdeauna vina pe politicieni indiferent de problemele pe care le au, după modelulul partidului-stat. Oamenii nu vor lua niciodata atitudine, nu îşi vor rezolva singuri problemele decât după ce aşteaptă statul să vină cu soluţia şi vor crede întotdeauna că bunăstarea şi nivelul de trai personal sunt niste chestiuni care ţin strict de conducere/politicieni şi niciodata de individ. Problema majora este că au trecut deja 20 de ani şi nu se vede o schimbare majora la nivelul mentalităţilor, oamenii încă au impresia că doar naivii au încredere în politică.
Plec, de data asta, de la o replică a lui Neagu Djuvara de la o converinţă despre rezistenţa împotriva comunismului românesc. Ideile sale au luat alt drum, şi de la rezistenţa din munţi ne-a povestit cum a reuşit dânsul (Djuvara) să plece din România după 23 august ca diplomat. Mă rog, nu asta e chestiunea, ci momentul în care s-a întors (imediat după Revoluţia din 1989). A spus că s-a întors şi a găsit "cu totul altă ţara". S-a referit la societate şi cel mai probabil la legăturile dintre oameni. Oamenii au fost, vreme de 40 de ani lipsiţi de încrederea şi respectul reciproc, în mare parte din cauza securităţii dar şi a unor sisteme comuniste (repartizările la locuinte, servici; oamenii se certau între ei pentru că, aparent sistemul nu putea fi schimbat peste noapte, deci trebuia depăşit prin toate mijloacele). Prin multe chestii pe care eu le atribui comunismului vine şi neîncrederea pe care unii români o manifeste ostentativ cu privire la clasa politică. În vremea comunistă, oamenii îşi refulau orice nemulţumire pe care o aveau cu privire la regim pentru că toata lumea ştie că riscau enorm dacă o formulau public. După ce a căzut comunismul, au venit la putere oameni "de-ai noştri", adică din rândul conduşilor vechiului regim. Acum bineînţeles că dacă un om urcă brusc în societate (este ales în conducerea statului), oamenii "conduşi" vor vrea să li se îndeplinească toate dorinţele, dar nu le vor formula precis pentru că nu cunosc procedura. Aceştia preferă, în schimb să discute cu vecinu despre probleme statului decât cu cineva în măsură să rezolve cât de puţin. Aici nu e vorba de incompetenţa politicienilor (care este oricum cu mult peste limita normală şi morală), pentru că nu toţi sunt incompetenţi şi aceia care sunt vor dispărea uşor uşor, ci e vorba de mentalitatea cetăţenilor care vor considera perpetuu că politica este în mâini incompetente. Cum abia am scăpat de comunism, noi românii vrem să recuperam pentru timpul pierdut şi iaca şa astăzi credem că nu mai există nici o speranţă pentru ţara asta. Atenţie, diferenţa este că înainte de 89 credeam pe bună dreptate că nu prea mai sunt speranţe, dar acum românii au mentalitatea asta înrădăcinată deşi aparent ţara merge din ce în ce mai bine. În România, mentalitatea despre care vorbea Neagu Djuvara că ne-ar fi schimbat ca popor nu s-a risipit deloc, unii oameni nu au nici o iotă despre funcţiile pe care le au politicienii, despre puterea pe care o au, dar pe aici pe colo ştiu ei (oamenii) că politicienii ne conduc, deci au putere mare. În acelaşi timp, avem sentimentul că este loc de mai bine, dar din cauza lu Ceauşescu, acel "loc de mai bine" se transformă în nemulţumire. Asta este problema, oamenii nu înţeleg conceptul de îmbunătăţire constantă.
Altă problemă: românii au impresia că numai în România contemporană politicienii fură. Bineînţeles că un om rămâne om indiferent de poziţia lui, şi este întotdeauna tentat să îşi urmeze interesul privat. Aşa este democraţia, şi peste tot de fură, dar în diferite cantităţi. Cert este că din toate timpurile democraţia înseamnă îmbogăţire rapidă pentru unii, pentru că, din moment ce unui om normal i se dau puteri mult mai mari decat cele ale celorlalţi, prima tentaţie e să îşi asigure el toate nevoile. Nu zi nu, că şi tu ai face la fel. Dacă vrei să nu fure conducătorul, monarhia este, într-un fel, soluţia, pentru că regele are, legal, mult mai mult decât îi trebuieste, pentru că altfel nu ar mai fi rege. În cazul acesta, un rege va guverna mai mult spre interesul statului decât spre interesul personal, pentru că, repet, i se dă de la început mult mai mult decât are nevoie. Democraţia, după cum spunea David Hume (acesta are o analiză a Parlamentului Britanic din secolul 18), este un joc de interese private, în care fiecare trage în partea lui, se ajunge la un compromis care avantajează pe toata lumea (ce-i drept, în măsuri diferite), deci se caută un interes public care satisface toate interesele particulare. Oricum, absenţa de la vot nu are cum, tehnic, să scape Parlamentul, Guvernul, etc. de hoţi. Nimic pe lumea asta nu poate distruge odata pentru totdeauna hoţia de acest tip mai bine decât o bună educaţie morală. Dar cum nici nu se poate pune problema moralei la noi, un bun prim pas este să ne oprin din generalizarea următoare: toţi politicienii fură ca în codru şi nimic nu poate schimba asta. De fapt, starea de sprit este: Înainte, toţi politicienii furau ca în codru şi nu făceau nimic pentru ţară. Astăzi, politicienii mai fură, dar se uită cu coada ochiului şi la interesul naţional şi mai fac ceva din când în cand. Cea mai bună situaţie la care poate spera o democraţie este atunci cand politienii fură cu măsură, dar se concentează mai mult la treburile publice. Şi pentru cei care au impresia că dar azi se fură în politică, şi că în perioada interbelică mergea bine treaba, le dau câteva linkuri:
http://www.gandul.info/traditii-istorie/presa-interbelica-romaneasca.html?3895;883313
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/801349/Istoria-pe-sine-tramvaiele-Bucurestiului/
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-05-21/1936-un-an-plin-de-scandaluri.html
Cât despre şpagă, este vina completă a celor care dau, niciodată a celor care iau. Problema este că noi, românii, ne-am învăţat să dăm şpagă, nu să luăm. Şi acest fenomen contribuie la sentimentul de neîncredere în politică, pentru că cică nimeni nu luptă cu fenomenul corupţiei. Păi dacă din toţi românii, doar 2%, să zicem, pot lua măsuri concrete împotriva şpăgii, de sus. Restul de 98% sunt români de rând care mănâncă cacat în RATB că nu le convine că tre să dea şpagă, dar nu vor înceta ei ci vor lăsa întotdeauna pe altcineva.
Concluzia este că românii vor da întotdeauna vina pe politicieni indiferent de problemele pe care le au, după modelulul partidului-stat. Oamenii nu vor lua niciodata atitudine, nu îşi vor rezolva singuri problemele decât după ce aşteaptă statul să vină cu soluţia şi vor crede întotdeauna că bunăstarea şi nivelul de trai personal sunt niste chestiuni care ţin strict de conducere/politicieni şi niciodata de individ. Problema majora este că au trecut deja 20 de ani şi nu se vede o schimbare majora la nivelul mentalităţilor, oamenii încă au impresia că doar naivii au încredere în politică.
Postări
mi-a placut o replica de`a lu` djuvara .... parca la adevarul spunea asta: sunt cum ii placea lu` ceausescu sa creada ca este romania: multilateral dezvoltat....
RăspundețiȘtergere